LEGEA NR. 86
pentru Statutul Naţionalităţilor Minoritare

Adoptată: 6 februarie 1945, la Bucureşti (Decretul nr. 309 din 6 februarie 1945).

Text: Monitorul Oficial nr. 30 din 7 februarie 1945.

CAPITOLUL I
Dispoziţiuni generale

Art. 1. – Toţi cetăţenii români sunt egali, în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie.

Art. 2. – Se interzice cercetarea originei etnice a cetăţenilor români, în vederea stabilirii situaţiunii lor juridice.

Art. 3. – Deosebirea de limbă, de religie, de rasă sau de naţionalitate, nu poate constitui o piedică pentru nici un cetăţean român, pentru dobândirea sau folosirea drepturilor civile şi politice, sau pentru admiterea în funcţiunile publice sau pentru exercitarea oricărei profesiuni.

Art. 4. – Cetăţenii români, aparţinând unor naţionalităţi de altă limbă, rasă sau religie, decât cea română, se vor bucura de acelaşi tratament şi de aceleaşi garanţii în drept şi în fapt, ca şi ceilalţi cetăţeni români.

Orice îngrădire, directă sau indirectă a drepturilor cetăţenilor, sau invers stabilirea de privilegii, directe sau indirecte, pentru cetăţeni, pe temeiul rasei, religiei sau naţionalităţii lor, precum şi orice propovăduire a exclusivismului sau a urei şi dispreţului de rasă, religie sau naţionalitate, se pedepsesc de lege.

Art. 5. – Fiecare cetăţean român este singur îndreptăţit a-şi stabili limba maternă sau naţionalitatea sa. Orice amestec din partea oricărei autorităţi în această privinţă, este interzisă, organele oficiale fiind obligate a accepta indicaţia cetăţeanului respectiv.

CAPITOLUL II
Dispoziţiuni speciale

Secţia l
Dispoziţiuni privitoare la limbă

Art. 6. – Limba oficială a Statului Român este limba română. Totuşi, în acele teritorii administrative sau circumscripţii judecătoreşti, unde o mare parte a populaţiei este de altă limbă decât cea română, se vor aplica cele arătate în art. 8 şi următoarele.

Art. 7. – În relaţiunile particulare, ca de pildă corespondenţă, convorbiri telefonice, etc., în industrii şi comerţ, în materii de religie, presă, publicaţiuni de orice natură, sau în adunări publice, cetăţenii români pot întrebuinţa în mod liber şi fără nici o restricţie orice limbă.

Art. 8. – Tribunalele şi judecătoriile care au competenţa asupra unei circumscripţii judecătoreşti, în care potrivit ultimului recensământ, cel puţin 30% din locuitori sunt de limba maternă comună a populaţiei respective, dar alta decât cea română, sunt obligate:

a) A accepta orice script prezentat de locuitorii circumscripţiilor respective care formează cota de 30%, în limba lor fără a se pretinde şi o traducere în limba Statului;

b) A se pronunţa asupra acestor scripte în aceeaşi limbă;

c) A asculta partea în limba sa maternă.

Art. 9. – Ministerul Justiţiei stabileşte, în baza datelor statistice oficiale, care anume sunt tribunalele şi judecătoriile prevăzute în art. 8.

Art. 10. – Autorităţile comunale şi judeţene care au competenţă teritorială asupra unui district administrativ, în care potrivit ultimului recensământ, numărul cetăţenilor de limbă maternă comună, alta decât cea română, este de cel puţin 30% din totalul locuitorilor acelui district, sunt obligate:

a) A accepta orice fel de scripte, din partea locuitorilor ce formează cota de 30%, în limba lor maternă, fără a pretinde ca aceştia să prezinte şi o traducere în limba oficială a Statului;

b) A se pronunţa asupra scriptelor înaintate, în aceeaşi limbă;

c) A asculta partea în limba sa maternă;

d) În consiliile comunale şi judeţene ale unor asemenea districte teritoriale, membrii aleşi sau de drept ai naţionalităţilor de 30%, vor putea lua cuvântul în limba lor maternă.

Art. 11. – Ministerul de Interne, în baza datelor statistice oficiale, stabileşte care anume sunt comunele şi judeţele prevăzute de articolul precedent.

Art. 12. – Magistraţii şi funcţionarii instanţelor şi autorităţilor administrative prevăzute de art. 9 şi 11, vor trebui să cunoască şi limba naţionalităţilor respective.

Art. 13. – Ziarele şi publicaţiile periodice ce apar în altă limbă decât cea română vor putea indica în limba respectivei minorităţi atât numele localităţii unde ziarul apare cât şi numele celorlalte localităţi ale ţării.

Art. 14. – Numele de familie ale cetăţenilor, în registrele şi documentele de stare civilă, se vor scrie numai în forma şi cu ortografie originală, dovedită cu actele personale ale cetăţeanului respectiv.

Art. 15. – În oraşele şi comunele rurale unde conform ultimului recensământ cel puţin 30% din totalul locuitorilor este de limba maternă comună, alta decât cea română, numele străzilor vor trebui să fie indicate şi în limba naţionalităţilor respective.

Art. 16. – Funcţionarii publici, de orice categorie, numiţi în baza diplomelor sau certificatelor eliberate de instituţii de învăţământ recunoscute de Stat, nu vor putea fi supuşi sub nici un motiv, vreunui examen de limbă română.

Art. 17. – Legile intervenite de la 23 August 1944, precum şi regulamentele lor de aplicare, vor fi traduse în colecţie oficială, în limbile acelor naţionalităţi conlocuitoare, care reprezintă cel puţin 5% din populaţia totală a ţării, conform ultimului recensământ.

Regulamentele, ordonanţele şi comunicatele autorităţilor locale se vor publica în limba naţionalităţii care constituie cel puţin 30% din populaţia judeţului respectiv sau localităţii respective.

Secţia II
Dispoziţiuni privitoare la învăţământ

Art. 18. – Statul Român asigură învăţământul în limba maternă prin şcolile de Stat primare, secundare şi superioare, pentru naţionalităţile conlocuitoare care posedă un număr suficient de şcolari solicitanţi şi cu excepţia localităţilor unde şcolile particulare confesionale corespund acestei necesităţi. Corpul didactic în şcolile de Stat, sau secţiile lor, de altă limbă decât cea română, va fi recrutat de preferinţă din naţionalitatea respectivă.

Art. 19. – Dispoziţiunile ce se aplică şcolilor particulare confesionale româneşti, se aplică şi şcolilor particulare confesionale ale naţionalităţilor.

Art. 20. – La examenele, inclusiv bacalaureatul, atât în şcolile de Stat, sau secţiile lor, de altă limbă decât cea română, cât şi în şcolile particulare confesionale ale naţionalităţilor respective, elevii vor fi examinaţi în limba în care li s-au predat materiile în afară de cazul că însuşi elevul doreşte să fie examinat în limba română.

Art. 21. – Şcolile particulare, confesionale ale naţionalităţilor se vor bucura de acelaşi sprijin material al Statului, ca şi şcolile particulare confesionale româneşti.

Art. 22. – Pe lângă Facultatea de Drept şi cea de Litere şi Filozofie de la Universitatea din Cluj, se vor înfiinţa catedre cu limba de predare maghiară şi germană, după necesităţi, avându-se în vedere numărul studenţilor respectivi.

Secţia III
Dispoziţiuni privitoare la culte

Art. 23. – Cultele recunoscute îşi administrează bunurile lor potrivit statutelor sau actelor de fundaţiune, conform legii asupra regimului general al cultelor.

Art. 24. – Este interzis amestecul autorităţilor administrative în chestiunile de serviciu religios al cultelor recunoscute în afară de controlul Ministerului Cultelor.

Art. 25. – Preoţii tuturor cultelor recunoscute la pregătire egală şi grade ierarhice egale, vor fi în mod egal salarizaţi, întru cât confesiunile lor vor reprezenta numărul prevăzut de legea regimului cultelor pentru a se putea bucura de sprijinul material al Statului.

CAPITOLUL III
Dispoziţiuni finale şi transitorii

Art. 26. – Ministerul Naţionalităţilor Minoritare, de comun acord cu Ministerul Justiţiei vor lua măsurile legislative necesare pentru soluţionarea tuturor cererilor rămase neresolvate, înaintate în baza decretului-lege pentru modificarea şi completarea unor dispoziţiuni din legea privitoare la dobândirea cetăţeniei române apărută în Monitorul Oficial Nr. 171 din 27 iulie 1939 şi pentru acordarea unui nou termen de înscriere.

Art. 27. – Ministerul Naţionalităţilor va îngriji de executarea dispoziţiunilor prezentei legi.

Toate organele administrative şi poliţieneşti vor executa dispoziţiunile acestui minister, date în legătură cu aplicarea legii de faţă.

Plăngerile cetăţenilor români de orice confesiune sau naţionalitate, pentru violarea sau greşită aplicare a principiilor stabilite prin această lege, se vor adresa Ministerului Naţionalităţilor Minoritare.

Art. 28. – Toate dispoziţiunile anterioare legale sau regulamentare contrarii prezentei legi sunt şi rămân abrogate.