CONSILIUL
NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
HOTĂRÂREA
NR
Din 17.01.2006
Colegiul Director
1. ASZTALOS CSABA FERENC
Preşedinte
2. GERGELY DEZIDERIU –Membru
3. IONIŢĂ GHEORGHE –
Membru
4. MACOVEANU CORINA NICOLETA –Membru
5.
ROSU MADALINA RALUCA – Membru
6. TRUINEA PAULA ROXANA –
Membru
7. VASILE ANA MONICA –
Membru
Colegiul Director al Consiliului
Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în data de 17.01.2006,
a dezbătut autosesizarea constituită în dosarul nr.64A/2005 în
conexiune cu petiţia nr. 7545 din 20.09.2005 formulată de European
Roma Rights Center (Centrul European pentru Drepturile Romilor) şi
transmisă iniţial către Primul Ministru al României, dl. Călin
Popescu Tăriceanu, Ministrul Justiţiei, d-na Monica Macovei, Agentul
Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, d-na Beatrice
Ramaşcanu. Prin adresa cu nr.7545 din 20.09.2005, Cabinetul Primului
Minstru a transmis Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
petiţia formulată de European Roma Rights Center, în vederea analizării
aspectelor semnalate, iniţierii eventualelor acţiuni în legătură
cu acestea şi comunicarea unui raspuns către expeditorii petiţiei.
Petiţia formulată de European
Roma Rights Center supune atenţiei declaraţiile făcute de către
domnul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele partidului „România Mare”, în
cadrul unei emisiuni la Radio România din data de 12 august 2005, declaraţii
publicate în ziarul „România Mare” şi disponibile publicului pe pagina de
internet a publicaţiei la adresa www.romare.ro
În
fapt, în data
de 12 august 2005, la Radio România Actualităţi, în cadrul emisiunii
Antena Partidelor Parlamentare, „domnul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele
partidului „România Mare” a scris un comentariu special pentru emisiune”, aşa
cum rezultă din precizările prezentatoarei radio, din cadrul
emisiunii, doamna Silvia Ilieş.
În cadrul comentariului realizat de
domnul Corneliu Vadim Tudor, în cea de-a doua parte se precizează: „În sfârşit,
pe noi, cei de la PRM, ne mai deranjează ceva, mai cu seamă în aceste
zile: abuzurile grave pe care le fac Ministerul Justiţiei şi
Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva românilor din
comuna Hădăreni, judeţul Mureş. În 1993, mai multi ţigani
l-au omorât, cu cuţitele, pe tânărul Crăciun Cheţan.
Paharul răbdării românilor s-a umplut, aşa că a urmat un
conflict, care a dus la incendierea unor case ţigăneşti. Acum,
Monica Macovei – care provine din asa-zisa „societate civilă” – a dictat
executarea silită a unei hotarari a Curţii de Apel Tg. Mures din 24
februarie 2004, obligându-i pe români să plece din casele lor. Şi nu
numai atât, dar ţiganii ameninţă: „Acum le dam noi foc românilor!”
Prin urmare, dacă nişte români şi-au apărat onoarea şi
nu s-au lăsat măcelăriţi de nişte fiare cu chip de om,
care tot timpul i-au jefuit şi batjocorit, trebuie, tot ei, să plece
din vatra satului, unde au trăit moşii şi strămoşii
lor! Ruşine executorilor judecătoreşti, poliţiştilor şi
jandarmilor, gorilelor mascate de la DIAS, care nu numai că n-au fost capabili
să-i apere pe locuitorii paşnici de furia sângeroasă a unor
brute, dar îi tratează, tot pe ei, că pe ultimii răufăcători.
Ceea ce ne mai deranjează, ba chiar înfurie la culme, este faptul că
autorităţile mint, cu neruşinare, că s-ar aplica, vezi,
Doamne, o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de la
Strasbourg. Am efectuat, împreună cu deputatul şi avocatul Lucian
Bolcaş, verificările de rigoare şi am constatat că nici
pomeneală de aşa ceva. Acea decizie CEDO priveşte Statul şi
se poate aplica abia peste 3 luni, nefiind definitivă. Noi suntem împreună
împotriva oricărei forme de violenţă, dar aici e vorba de
altceva: cine îi apară pe oamenii cu frică de Dumnezeu de nişte
bestii care, una-două, pun mâna pe cuţit, topor sau sabie ninja?”
În revista „Romania Mare” nr.788/Vineri
19 august 2005, în articolul intitulat „Ciuma Portocalie”, este redat ad
literam comentariul prezentat de către domnul Corneliu Vadim Tudor în
cadrul emisiunii Antenta Partidelor Parlamentare din 12 august 2005 cu unele
modificări. Astfel, după ultimul paragraf al prezentării din
cadrul emisiunii radio, respectiv „Noi suntem împreună împotriva oricarei
forme de violenţă, dar aici e vorba de altceva: cine îi apară pe
oamenii cu frică de Dumnezeu de nişte bestii care, una-două, pun
mâna pe cuţit, topor sau sabie ninja?” urmează un nou paragraf cu
urmatorul conţinut: „Români, apăraţi-i pe fraţii voştri
din inima rănită a Transilvaniei româneşti! Apăraţi-i
atât împotriva atacurilor şi raidurilor ţigăneşti, cât şi
împotriva abuzurilor unui regim politic dispus să calce pe cadavre în
speranţa că va fi lăudat de nişte şmecheri, care taie
frunză la câini într-o Europă unde tot din pricina acestui regim
putred de corupt nu vom fi acceptaţi...” Textul este semnat „Dr. Corneliu
Vadim Tudor, Vicepreşedintele Senatului Romaniei, Preşedintele
Partidului România Mare (Textul a fost citit la Radio România, vineri, 12
august 2005)”
Cu privire la declaraţiile de mai
sus, European Roma Rights Center, precizeză că acestea au fost făcute
în contextul creşterii ostilităţii faţă de Romi pe
fondul recentelor evenimente din Hădăreni prezentate de către
media locală (n.n. din România) într-un mod părtinitor şi
derogatoriu de către un număr de publicaţii, contribuind la
crearea unui climat de adversitate periculos împotriva romilor, în general, din
România. De asemenea, sunt invocate prevederile Articolului 30 alin.7 din
Constituţia României care stabileşte că: „Sunt interzise de lege
(...) îndemnul la ură naţională, rasială, de clasă,
religioasă, incitarea la discriminare, (...) la violenţă publică,
(...)”
Sunt invocate prevederile articolului 317 din Codul Penal
al României privind incitarea la ură rasială subliniindu-se că
rasismul este un subiect de preocupare internaţională care a
determinat adoptarea unei convenţii internaţionale în materie, în speţă
Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială adoptată de Organizaţia Naţiunilor
Unite şi la care România este parte.
Urmare analizării petiţiei,
Colegiul Director, prin adresa nr.7835 din 07.10.2005 a solicitat domnului
Corneliu Vadim Tudor să comunice punctul său de vedere cu privire la
declaraţiile făcute în cadrul emisiunii, din 12 august 2005 de la
Radio România Actualităţi precum şi publicate în revista „România
Mare”, nr.788/19 august 2005.
De asemenea, cu privire la aceste aspecte, prin adresa
nr.7856 din 10.10.2005 a fost solicitat punctul de vedere al Consiliului Naţional
al Audiovizualului precum şi înregistrarea audio a interviului si informaţii
suplimentare cu privire la emisiunea difuzată de Radio România.
Prin adresa înregistrată la
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu numarul 7930
din 13.10.2005, domnul Corneliu Vadim Tudor a comunicat punctul său de
vedere precizând că: „(...) referitor la esenţa acelei declaraţii,
în ansamblul ei, (...) ea exprimă o opinie politică, formulată în
calitate de senator-calitate în care a prezentat şi semnat materialul
respectiv”. În continuare, domnul Corneliu Vadim Tudor precizează: „în
aceste condiţii, întrucât prin aşa zisa auto-sesizare deduc că
se urmăreşte posibila mea sancţionare contravenţională,
ca formă a răspunderii juridice, vă fac cunoscut că în
conformitate cu Art.72 alin.1 din Constituţia României, „deputaţii şi
senatorii nu pot fi traşi la răspundere politică pentru voturile
sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”, text pe care
vă solicit să îl respectaţi”.
Prin adresa înregistrată la
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nr.8135 din
26.10.2006, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat solicitarea
Colegiului Director şi a transmis textul care a fost citit de domnul
Corneliu Vadim Tudor la Radio România, în ziua de 12 august 2005, precum şi
o copie a înregistrării audio.
În
drept, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în articolul 7 prevede că: „Toţi
oamenii sunt egali în faţa legii fără deosebire la o
protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la
protecţie egală împotrivă oricărei discriminări care
ar încalcă prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei
provocări la o astfel de discriminare”.
Articolul 2
prevede că: ”Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate
libertăţile proclamate în (...).Declaraţie, fără nici
o deosebire, în special de... rasă, de culoare, (...) de origine
naţională sau socială (...) sau decurgând din orice altă
situaţie”.
În
acelaşi sens, Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile si politice, ratificat
de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr.212, publicat în „Buletinul
Oficial al României”, partea I, nr.146 din 20 noiembrie 1974, prevede în articolul 20 alin. 2 că: „Orice
îndemn la ură naţională,
rasială (...) care constituie o incitare la discriminare, la
ostilitate sau la violenţă este
interzis prin lege.” Articolul
26 prevede ca:”Toate persoanele sunt
egale în faţa legii si au, fără discriminare, dreptul la
ocrotire egală din partea legii. În acestă privinţă legea
trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze
tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei
discriminări, în special de rasă, culoare,(...) orignie
naţională sau socială (...) sau întemeiată pe orice
altă împrejurare”.
Convenţia internaţională
privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, ratificată de România
prin Decretul nr.345 din 14 iulie 1970, publicat în „Buletinul Oficial al
României”, partea I, nr.92 din 28 iulie 1970, prevede în articolul 2 „Statele părţi
condamnă discriminarea rasială şi se angajează să
urmeze, prin toate mijloacele potrivite şi fără întârziere, o
politică menită să elimine orice formă de discriminare
rasială, să favorizeze întelegerea între toate rasele şi în
acest scop:(...)b) fiecare stat parte se angajează să nu încurajeze,
să nu apere şi să nu sprijine discriminarea rasială
practicată de vreo persoană sau organizaţie, oricare ar fi ea;
Articolul 4 din Convenţie prevede că „Statele părţi condamnă orice propagandă şi orice
organizaţii care se inspiră din idei sau teorii bazate pe
superioritatea unei rase sau unui grup de persoane de o anumită culoare
sau de o anumită origine etnică, sau care pretind să justifice
sau să încurajeze orice formă de ură şi de discirminare
rasială şi se angajează să adopte de îndată măsuri
pozitive menite să elimine orice incitare la o astfel de discriminare sau
orice acte de discriminare (...)”
Constituţia
României
prevede în Articolul 30 alin.7 că:
„Sunt interzise de lege (...) îndemnul la ură naţională, rasială,
de clasă, religioasă, incitarea la discriminare, (...) la violenţă
publică, (...)”
De
asemenea, în articolul 16 privind
Egalitatea în Drepturi, la alin.1,
Constituţia României prevede că: „Cetăţenii
sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice,
fără privilegii şi fără discriminări”.
Potrivit
art. 2, alin 1 din O.G. 137/2000 privind prevenirea
şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu
modificările şi aprobările ulterioare, ...”prin discriminare se înţelege orice
deosebire, excludere, restricţie sau preferinţa, pe bază de rasă,
naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă, infectarea HIV ori apartenenţa la o
categorie defavorizată care are ca scop sau efect restrângerea ori
înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în
condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în
domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii
ale vieţii publice”.
Art 2 alin 3 din O.G.
137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu
modificările şi aprobările ulterioare,... „Orice comportament activ ori pasiv care,
prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează
nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un
grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de
persoane sau comunităţi atrage răspunderea
contravenţională conform prezentei ordonanţe…”
Art. 19 din acelaşi act normativ prevede
că “Constituie contravenţie,
conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub
incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având
caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la
ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are
ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei
atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare,
îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi
şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă,
naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie
defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a
acestuia.
Pe de altă parte la analizarea petiţiei
şi a probelor din dosar trebuie avut în vedere art. 30 referitor la Libertatea
de exprimare alin. (1) şi (6)
din Constituţia României republicată care prevede că “(1)Libertatea de exprimare a gândurilor, a
opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice
fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte
mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Libertatea de exprimare nu poate
prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi
nici dreptul la propria imagine.”
În
aceeaşi argumentaţie trebuie subliniat faptul că Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice - ratificat de România la 9.XII.1974 –
prevede în art. 19 paragraful 3.
că “exercitarea drepturilor
prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol (dreptul la libertatea de
exprimare) comportă îndatoriri şi răspunderi speciale. În
consecinţă, ea poate fi supusă anumitor limitări care
trebuie însă stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare:
a) respectării drepturilor sau reputaţiei altora; b)
apărării securităţii naţionale, ordinii publice,
sănătăţii sau moralităţii publice ”. Astfel,
se poate concluziona faptul că dreptul la liberă exprimare nu este un
drept absolut şi că exercitarea lui trebuie realizată în anumite
condiţii, de altfel stabilite în considerarea şi pentru protejarea
demintăţii persoanei.
În
cadrul sistemului instituţional regional de protecţie a drepturilor
omului, Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, ratificată de Romania prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, prevede în Art.10 că: “orice persoană are dreptul la
libertatea de exprimare” însă precizează în mod expres limitele
acestui drept în aliniatul 2 al aceluiaşi articol: “exercitarea acestor
libertăti, (n.n. libertatea de exprimare, de opinie şi libertatea de
a primi sau de a comunica informaţii ori idei ce comportă îndatoriri şi
responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi,
condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care
constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru ...
protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.”
Colegiul Director reţine că dintre toate
drepturile şi libertăţile garantate de Convenţia Europeană
a Drepturilor Omului şi de Protocoalele sale adiţionale, numai cu privire la libertatea de exprimare
art.10 parag.1 dispune că exercitarea
ei comportă îndatoriri şi
responsabilităţi.
Curtea
Europeană a Drepturilor Omului reafirmă prin jurisprudenţa sa că
“libertatea de exprimare, garantată de art.10 parag.1, constituie unul din
fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi
una din cerinţele prioritare ale progresului societăţii şi împlinirilor
personale. Sub rezerva pragrafului 2 al art.10, ea acoperă nu numai
informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă
ori considerate inofensive, dar şi pe acelea care ofensează, şochează
sau deranjează. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei
şi spiritului deschis fără de care nu există, o societate
democratică. (Hotârârea Curţii Europene în cauza Oberschlick vs.
Austria, para. 57). În acceaşi ordine de idei, Curtea Europeană afirmă
că “limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni
decît în raport cu indivizii obişnuiţi. Spre deosebire de cei din urmă,
politicienii trebuie să accepte în
mod inevitabil şi conştient verificarea strictă a fiecărui
cuvânt şi faptă atat din partea ziariştilor cât şi a
marelui public şi, în consecinţă, trebuie să dovedească
un grad mai mare de toleranţă,
îndeosebi atunci când ei inşişi fac afirmaţii publice
susceptibile de a fi criticate.
Politicianul
este şi el îndreptăţit la protecţia reputaţiei sale,
chiar şi atunci când acţionează în calitate oficială, dar
cerinţa acestei protecţii trebuie cântărită în raport cu interesul dezbaterii libere a
chestiunilor politice”.(Hotărârea Curţii Europene în cauza
Oberschlick vs. Austria, para. 59).
În
jurisprudenta sa, Curtea a subliniat că “impactul potenţial al
mijlocului de comunicare este un element important şi este de notorietate
că mijloacele de comunicare
audio-vizuale, au, de regulă, efecte imediate şi puternice într-o
măsură mai mare decât presa scrisă (vezi Hotărârea Curţii
Europene în cauza Purcell şi altii vs. Irlanda). Mijloacele audio-vizuale
au posibilitatea exprimării în imagini a unor întelesuri pe care presa
scrisă nu este capabilă să le răspândească. (Hotărârea
Curţii Europene în cauza Jersild v. Danemarca)
În
lumina prevederilor Art.10 parag.2 al Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului, analizând petiţia şi având în vedere legislaţia română
privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, ne aflăm în situaţia de a analiza
dacă dreptul la libera exprimare al domnului Corneliu Vadim Tudor este
supus unor condiţii, restrăngeri sau sancţiuni prevăzute de
lege, măsuri care sunt necesare, într-o societate democratică, pentru
protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.”
Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, legat
de articolul 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că
diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din
Convenţie, atunci când se induc distincţii între situaţii
analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o
justificare rezonabilă şi obiectivă. Instanţa
europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare
să se producă „trebuie stabilit că persoane plasate în
situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un
tratament preferenţial şi că această distincţie nu-si
găseste nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Astfel,
Curtea a apreciat prin jurisprudenţa sa, că statele contractante
dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă
şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoage
sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de
tratament juridic aplicate. (vezi CEDH,
18 februarie 1991, Fredin c/Suede, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/Autriche,
parag.31, 28 septembrie 1995, Spadea et Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996
Stubbings et autres c/Royaume-Uni, parag.75
Astfel
cum statuează şi Curtea Constituţională a Romaniei,
„principiile nediscriminării sunt cele cuprinse în articolul 4 alin.2 din
Constituţie, însă acestea pot fi extinse potrivit prevederilor art.20
din Constituţie, care permit corelarea dispoziţiilor
constituţionale cu tratatele şi pactele internaţionale la care
România este parte. Aceste principii sunt extinse prin art.7 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat
de România prin Decretul nr.212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I,
nr.146 din 20 noimebrie 1974 şi prin art.2 alin.2 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale ratificat de România prin acelaşi decret şi publicat în
Buletinul Oficial cu acelaşi număr şi din aceeaşi
dată.” (Decizia nr.54/2000, M.Of. nr.310/2000, DH 2000, p.511)
Pentru
a ne situa în domeniul de aplicare al art.2, alin.1 al O.G.
nr.137/2000 deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie
să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de
către art. 2, alin. 1, şi trebuie să se refere la persoane
aflate în situaţii comparabile
dar care sunt tratate în mod diferit
datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute în
textul de lege menţionat anterior. Aşa cum reiese din motivaţia invocată mai
devreme pentru a ne gasi în situaţia unei fapte de discriminare trebuie
să avem două situaţii comparabile la care tratamentul aplicat
să fi fost diferit.
Analizand declaraţiile făcute
de către domnul Corneliu Vadim Tudor se reţine faptul că se fac
referiri la persoane în care se face o deosebire bazată pe criteriul
originii etnice. Modul de apreciere, de abordare şi prezentare a situaţiei
persoanelor este diametral opus sub aspectul comparabilităţii, reţinându-se
că „mai mulţi ţigani
l-au omorât, cu cuţitele, pe tânarul
Crăciun Cheţan. Paharul răbdării
românilor s-a umplut, aşa că a urmat un conflict, care a dus la
incendierea unor case ţigăneşti”.
În acelaşi sens se reţin afirmaţiile „ţiganii hoţi şi violatori ameninţă”, „dacă nişte români şi-au apărat onoarea şi nu s-au lăsat
măcelăriţi de nişte fiare cu chip de om, care
tot timpul i-au jefuit şi
batjocorit, trebuie, tot ei, să plece din vatra satului, unde au trăit
moşii şi strămoşii lor”, precum şi afirmaţiile „n-au
fost capabili să-i apere pe locuitorii
paşnici de furia sângeroasă
a unor brute”, „cine îi apară pe oamenii
cu frica de Dumnezeu de nişte bestii
care, una-două, pun mâna pe cuţit,
topor sau sabie ninja”. În aceeaşi ordine de idei este relevant modul în
care se finalizează articolul din revista „România Mare”, respectiv „Români, apăraţi-i pe fraţii
vostri din inima ranită a Transilvaniei romanesti! Apăraţi-i
atât împotriva atacurilor şi
raidurilor tiganesti...”
Subsecvent,
tratamentul diferenţiat trebuie să urmarească sau să
aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii,
folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor
recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau
în orice alte domenii ale vieţii publice.
O.G.
nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de
discriminare, cu modificările şi completările ulterioare prevede
în Articolul 1 că „În România,
stat de drept, democratic şi social, demnitatea
omului, (...), libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme şi sunt
garantate lege”.
Referindu-ne
la afirmaţiile prezentate mai sus, astfel cum Consiliul Naţional
pentru Combaterea Discriminarii a statuat în jurisprudenţa sa, utilizarea
unor sintagme precum „Ţigani”, „romi”, „homosexuali” etc. referitoare la
anumite categorii de persoane trebuie analizate contextual raportate la întreg,
având în vedere declaraţiile, articolele, publicaţiile per se, titlul
articolelor cât şi conţinutul acestora, punctele de vedere ale celor
care le-au scris sau prezentat, modul şi contextul în care au fost făcute
precum şi impactul acestora.
Colegiul
Director reţine că tratarea diferenţiată a persoanelor care
fac obiectul declaraţiei domnului Corneliu Vadim Tudor, astfel cum sunt
redate prin aspectele reţinute anterior, sub aspectul efectului creat,
aduc atingere demnităţii persoanelor de etnie romă care sunt
catalogate „ţigani”, „ţigani hoţi şi violatori”, „fiare cu
chip de om”, „furia sângeroasă a unor brute”, „bestii”, „atacuri şi
raiduri ţigăneşti”, „case ţigăneşti” etc în
comparaţie cu modul de exprimare faţă de alte persoane,
respectiv: „paharul răbdării românilor”, „obligându-i pe români să
plece din casele lor”, „dacă nişte români şi-au apărat
onoarea (...) tot ei trebuie să plece”, „locuitorii paşnici”,
„oamenii cu frica lui Dumnezeu”, „Români, apăraţi-i pe fraţii voştrii
din inima rănită a Transilvaniei româneşti”.
În
ceea ce priveste contextul declaraţiei, Colegiul Director remarcă faptul
că sunt invocate hotărâri ale Curţii de Apel Tg. Mures şi
Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, trebuie să reţinem
că prin Hotararea nr.1 din 5 iulie 2005 pronunţată de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, a fost solutionată amiabil cauza
Moldovan şi alţii împotriva României în ceea ce priveste 18 reclamanţi
de etnie romă, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial
nr.796 din 1 septembrie 2005. Prin întelegerea amiabilă, Statul român se „oferă sa plătească ex gratia
către reclamanţi suma totală de 262.000 euro în vederea
soluţionării amiabile a cererilor acestora. 2. Guvernul regretă
sincer faptul că ancheta penală nu a reuşit sa clarifice toate
împrejurările care au condus la distrugerea caselor şi bunurilor reclamanţilor
şi i-au obligat sa locuiască în condiţii improprii, forţându-i
astfel pe unii dintre ei să-şi părăsească satul
şi a făcut dificilă posibilitatea introducerii, de către
reclamanţi, a unei acţiuni civile. Regretă, de asemenea, durata
procesului civil care s-a aflat pe rolul instanţelor civile, precum
şi anumite remarci făcute de unele autorităţi cu privire la
originea romă a reclamanţilor. Se acceptă faptul că astfel
de evenimente ridică probleme sub aspectul respectării art. 3 (interzicerea
torturii, rele tratamente, tratamente degradante), 6 (dreptul la un proces
echitabil) şi 8 (dreptul la viaţă intimă, familială şi
privată) din Convenţie şi, având în vedere consecinţele
distrugerii caselor şi suferinta emotională decurgând din aceasta,
probleme excepţionale pot să apară sub aspectul respectării
art. 3 din Convenţie, precum şi a art. 14 (interzicerea discriminării).”
De asemenea, trebuie precizat că
prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului nr.2 din 12 iulie
2005 rămasă definitivă la 30 noiembrie 2005, în cauza Moldovan şi
altii, cu privire la şapte reclamanţi care nu au agreat înţelegerea
amiabilă, Curtea a stabilit acordarea reclamantilor a unor daune în
valoare de 230 000 euro; că discriminarea rasială la care au fost
supuşi reclamanţii în mod public prin modul în care li s-au
soluţionat plângerile de către diferite autorităţi şi
condiţiile de viaţă ale acestora constituie o
interferenţă cu demnitatea umană care, în circumstanţele
speciale ale acestui caz, constituie „tratament degradant”, în sensul
articolului 3 din Convenţie. Prin urmare, articolul 3 din Convenţia
Europeana a Drepturilor Omului a fost încalcat.(vezi parag. 114)
Curtea Europeană a
considerat că atitudinea generală a autorităţilor –
procurori, instanţe penale şi civile, guvern şi
autorităţi locale – care a perpetuat sentimentele reclamanţilor
de nesiguranţă după 1994 şi a constituit în sine o
interferenţă în respectarea drepturilor aplicanţilor la
viaţă privată şi de familie, şi la domiciliu,
determină Curtea să concluzioneze că acesta interferenţă
şi eşecul repetat al autorităţilor de a pune capăt
încălcărilor drepturilor reclamanţilor reprezintă o
încălcare gravă a articolului 8 din Convenţie, fiind de
natură continuă. (vezi parag. 108-109)
Curtea Europeană a considerat
că durata foarte lunga a procedurilor civile în faţa instanţelor
de judecată iniţiate de aplicanţi eşuează în
satisfacerea cerinţele duratei rezonabile astfel cum este stabilită
prin articolul 6.para.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. (vezi
parag.130-131).
De asemenea, Curtea Europeană
a considerat că remarcile discriminatorii făcute de
autorităţi pe tot parcursul procesului în ceea ce priveşte
drepturile menţionate în art.8 al Convenţiei, refuzând cererile
pentru bunuri sau mobile, precum şi refuzul până în 2004 pentru a
acorda daune pentru distrugerea caselor, nejustificarea tratamentului
diferenţiat aplicat victimelor, conduc la concluzia că a fost o
violare a art.14 al Convenţiei împreuna cu art.6 si 8 al Convenţiei
Europene a Drepturilor Omului. (vezi parag. 140)
Aceste hotărâri
stabilesc repararea drepturilor încălcate ale reclamanţilor, inclusiv
discriminarea la care au fost supuşi, fiind aceleaşi persoane despre
care face referire domnul Corneliu Vadim Tudor în declaraţia sa. În acelaşi
sens prin hotararea Curţii de Apel
Târgu-Mureş din 24 februarie 2004 instanţa reţine că “Prin
comportamentul lor, acuzaţii (n.n. persoanele implicate în distrugerile
caselor persoanelor de etnie romă) au încalcat dreptul la proprietate al
reclamanţilor pentru care s-au acordat deja daune materiale; totuşi,
câtorva dintre parţile civile ar fi trebuit să li se acorde şi
daune morale, fiind private emoţional, ca rezultat al pagubelor suferite,
al siguranţei pe care o simţeau în casele distruse, al confortului pe
care îl aveau prin facilităţile casei, cu toate bunurile
obţinute prin munca lor, care le garanta un standard normal de viata”.
Având în vedere toate motivele expuse mai sus, Colegiul Director constată
că se întrunesc cumulativ elementele constitutive prevăzute în definiţia
discriminării astfel cum este reglementată de articolul 2 alin.1 din
O.G. nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor
de discriminare.
În continuare sub aspectul art.2 alin. (3) din O.G.
137/2000 cu modificările şi completările ulterioare, declaraţia
domnului Corneliu Vadim Tudor referitoare la persoanele de etnie romă, făcută
în cadrul emisiunii la Radio România din
data de 12 august 2005, şi publicată în ziarul „România Mare”,
disponibilă publicului pe pagina de internet a publicaţiei la adresa www.romare.ro, constituie un comportament
activ. Prezentarea acestei declaraţii, prin conţinutul ei, în ceea ce
priveşte persoanele de etnie romă, supune unui tratament injust comunitatea
persoanelor aparţinând minorităţii etnice a romilor faţă
de celălalte persoane, în speţă români.
Sub
aspectul Art. 19 din O.G. nr. 137/2000 cu modificările şi completările
ulterioare se reţine acelaşi comportament activ manifestat în public
prin prezentarea declaraţiilor mai sus menţionate în data de 12
august 2005, la Radio România Actualităţi, în cadrul emisiunii Antena
Partidelor Parlamentare şi publicate ulterior în revista „România Mare”. Asa
cum subliniază şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului
“impactul potenţial al mijlocului de comunicare este un element important şi
este de notorietate că mijloacele
de comunicare audio-vizuale, au, de regulă, efecte imediate şi puternice într-o măsură mai mare
decât presa scrisă iar mijloacele audio-vizuale au posibilitatea exprimării
în imagini a unor întelesuri pe care presa scrisă nu este capabilă să
le răspândească. (Hotărârea Curţii Europene în cauza
Jersild v. Danemarca) Mai mult, având în vedere faptul că domnul Corneliu
Vadim Tudor este liderul unui partid politic, aşa cum reiterează şi
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil şi conştient
verificarea strictă a fiecarui cuvânt şi faptă şi, în
consecinţă, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranţă, îndeosebi atunci cand ei înşişi
fac afirmaţii publice susceptibile de a fi criticate. (Hotărârea Curţii
Europene în cauza Oberschlick vs. Austria, para. 59).
Având
în vedere motivele de mai sus se poate reţine un comportament prin care se
aduce atingere demnităţii ori crearea unei atmosfere umilitoare îndreptat
împotriva unui grup de persoane sau comunităţi şi legat de
apartenenţa acestora la o anumită etnie, în speţă cea a
romilor.
Pe
de altă parte,
având în vedere punctul de vedere exprimat de domnul Corneliu Vadim Tudor,
Colegiul Director reţine că: „(...) referitor la esenţa acelei
declaraţii, în ansamblul ei, (...) ea exprimă o opinie politică,
formulată în calitate de senator-calitate în care a prezentat şi
semnat materialul respectiv”. De asemenea, domnul Corneliu Vadim Tudor invocă
prevederile Art.72 alin.1 din Constituţia României, potrivit căruia:
„deputaţii şi senatorii nu pot
fi trasi la răspundere politică pentru voturile sau pentru
opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”.
Întrucat are ca scop garantarea
independentei opiniilor, lipsa răspunderii juridice, prevazută de
articolul 72 din Constituţie, constă din interdicţia de tragere
la răspundere juridică a deputaţilor şi senatorilor pentru
voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului lor.
Interdicţia priveste actele intrinseci mandatului nu şi cele
extrinseci exerciţiului acestuia, urmărind să apere libertatea
de expresie şi de decizie a parlamentarului. Ceea ce excede, însă,
exercitiului mandatului nu intră sub incidenţa acestei imunităţi.
Parlamentarul nu este peste lege. Articolul 16 alin.2 din Constituţie
prevede că „Nimeni nu este mai presus de lege.”. De aceea, actele
parlamentarului ce nu sunt în exerciţiul funcţiei sale pot atrage răspunderea
juridică, în astfel de situaţii aplicându-se dreptul comun. (vezi
Drept Parlamentar Românesc, Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Editura All
Beck, 2005, pag.331)
Pe de altă parte, garantarea
opiniilor în confruntarea politică din Parlament nu-i un privilegiu,
astfel încat nu se poate legaliza un abuz. De aceea, iresponsabilitatea juridică
pentru votul şi opiniile exprimate nu exclude răspunderea disciplinară
pentru încălcarea regulamentelor, răspunderea politică a
parlamentarului şi nici răspunderea sa penală sau civilă
pentru săvârşirea unor fapte străine mandatului pe care îl
exercită. În schimb, ea priveşte actele săvârşite de
paralamentar în incinta Parlamentului cât şi în afara ei, dar în exerciţiul
unei însărcinări stabilite de Camere. (vezi idem pag.332)
Analizând probele aflate la dosar, înregistrarea
audio a declaraţiei, copia textului declaraţiei publicat în revista
„Romania Mare” şi postată pe web la adresa www.romare.ro, Colegiul Director constată
că declaraţia a fost prezentată în cadrul unei emisiuni radio cu
caracter politic, la postul public Radio România, respectiv, Antena Partidelor
Parlamentare, unde domnul Corneliu Vadim Tudor, în calitate de senator şi de
preşedinte al partidului „România Mare” a prezentat-o precum şi a
semnat-o cu precizarea „Dr. Corneliu
Vadim Tudor, Vicepreşedintele Senatului României, Preşedintele
Partidului România Mare. În acest sens nu se poate reţine aplicarea unei
sancţiuni contravenţionale.
Faţă de cele de mai sus, în
temeiul art. 20 alin. (3) din Ordonanţa nr.137/2000 privind prevenirea
şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu
modificările şi completările ulterioare, al art. 2 alin. (1) lit
g), art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (8) şi art. 7 alin. (2) din Hotărârea
Guvernului nr. 1194/2001 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului
Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul art. 2 alin. (1)
şi art. 6 lit.d) din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, cu majoritate de voturi, a membrilor
prezenţi
COLEGIUL
DIRECTOR
HOTĂRĂŞTE:
1. Faptele prezentate constituie acte
de discriminare conform art. 2 alin. (1), art.2 alin.(3) şi art. 19 din Ordonanţa
de Guvern nr.137/2000, cu modificările şi completările
ulterioare (5 voturi pentru si 2 impotriva)
Opinie separată a membrilor în
Colegiul Director, Corina Macoveanu şi Ioniţă Gheorghe
Consider
că faptele prezentate nu constituie fapte de discriminare deoarece
afirmaţiile dlui CV Tudor reprezintă o opinie politică, aşa cum chiar
acesta a arătat prin adresa nr. 7930/13.10.2005, formulată în
calitate de senator. Parlamentarii au dreptul la libertate de exprimare ca
orice alt cetăţean, cu atât mai mult cu cât dl C.V. Tudor este o
persoană de pe scena publică. Dl. C.V. Tudor şi-a asumat rolul
său de om politic, considerând necesar să informeze opinia
publică referitor la opinia sa despre hotărârile
judecătoreşti pronunţate în cazul Hădăreni, precum
şi la efectele aplicării acestor hotărâri. Într-o societate
democratică, cetăţenii trebuie să primească mai multe
„mesaje”, să aleagă între ele şi să-şi formeze opinii
pe baza unor „exprimări multiple”. Limita libertăţii de
exprimare se întinde până acolo unde aduce atingere unui alt drept, fie
dreptul la demnitate personală, fie altul. În situaţia de
faţă, consider că prin declaraţia parlamentarului,
preluată de mass-media, acesta nu a creat o atmosferă ostilă,
degradantă sau umilitoare cu privire la comunitatea romă, chiar
dacă a fost făcută în contextul creşterii
ostilităţii faţă de Romi pe fondul evenimentelor din
Hădăreni prezentate de către media locală din România în
moduri diferite. Declaraţia nu a contribuit la crearea unui climat de
adversitate periculos împotriva romilor, în general, din România, ci doar a
exprimat o opinie referitoare la situaţia din Hădăreni şi
la hotărârile judecătoreşti menţionate.
Jurisprudenţa Curţii
Europeane a Drepturilor Omului arată că “libertatea de exprimare,
garantată de art.10 parag.1, constituie unul din fundamentele
esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din
cerinţele prioritare ale progresului societăţii şi
împlinirilor personale. Sub rezerva pragrafului 2 al art.10, ea acoperă nu
numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă
ori considerate inofensive, dar şi pe acelea care ofensează,
şochează sau deranjează. Acestea sunt cerinţele
pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis fără de
care nu există, o societate democratică. (Hotârârea Curţii
Europene în cauza Oberschlick vs. Austria, para. 57). În acceaşi ordine de
idei, Curtea Europeană afirmă că “limitele criticii acceptabile
sunt mai largi cu privire la politicieni decît în raport cu indivizii
obişnuiţi. Spre deosebire de cei din urmă, politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil şi
conştient verificarea strictă a fiecărui cuvânt şi
faptă atat din partea ziariştilor cât şi a marelui public
şi, în consecinţă, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranţă,
îndeosebi atunci când ei inşişi fac afirmaţii publice
susceptibile de a fi criticate.
Politicianul este şi el
îndreptăţit la protecţia reputaţiei sale, chiar şi
atunci când acţionează în calitate oficială, dar cerinţa
acestei protecţii trebuie cântărită în raport cu interesul dezbaterii libere a chestiunilor politice”
(Hotărârea Curţii Europene în cauza Oberschlick vs. Austria, para. 59).
Exercitarea libertăţii de
exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi, dar
parlamentarii, pe lângă exercitarea acestei libertăţi, au
dreptul să comunice şi să dezbată informaţii şi
idei asupra chestiunilor de interes public.
Libertatea de exprimare cuprinde, în sine, libertatea de opinie, iar
critica trebuie tolerată şi acceptată.
Opinie
concurentă a mebrului in Colegiul Director, Ioniţă Gheorghe
Achiesez la opinia formulată
de Corina Macoveanu cu urmatoarele precizări:
1.Aplicaţia dispoziţiilor art.72 din Constituţia României
referitoare la imunitatea parlamentară trebuie privită şi
interpretată, totodata, şi ca o expresie a libertăţii de
exprimare, ca o garanţie a exercitării liniştite a mandatului.
Cazul Hădareni fiind intens mediatizat a produs o anumită stare în rândul
opiniei publice. Exprimarea opiniei faţă de modul in care au fost
soluţionate problemele acestui caz, chiar dacă limbajul utilizat nu a
fost cel mai potrivit, nu poate fi scoasă din contextul neangajării răspunderii
juridice a deputaţilor şi senatorilor.
2.
Prevederile cuprinse în articolul precitat stabilesc, în mod indubitabil,
exonerarea de răspundere juridică a parlamentarilor pentru ...şi
opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Ori, din analiza afirmaţiilor
şi a contextului în care au fost făcute, rezultă, fără
dubiu, faptul că dl. Corneliu Vadim Tudor se încadrează în
aceste prevederi. Astfel, dânsul, a participat la o emisiune cu caracter
declarat politic şi a fost invitat în calitate de om politic, ca senator şi
ca preşedinte al unui partid politic.
3. Parlamentarilor li se poate angaja raspunderea juridică, inclusiv în
domeniul discriminării, însă numai pentru acele opinii care nu au
legatură cu mandatul primit.
2. O copie a hotărârii se va
trimite spre analiză Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi
şi validări din cadrul Senatului României
3. Se va răspunde European Roma
Rights Center în sensul celor hotărâte, potrivit art. 8 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind soluţionarea petiţiilor,
aprobată şi modificată prin Legea nr. 233/2002;
4. O copie a hotărârii se va
comunica Guvernului Romaniei- Cabinetul Primului Ministru
COLEGIUL DIRECTOR
1. ASZTALOS CSABA FERENC
2.GERGELY DEZIDERIU
3. IONIŢĂ GHEORGHE
4.MACOVEANU CORINA NICOLETA
5. ROSU MADALINA RALUCA
6. TRUINEA ROXANA PAULA
7. VASILE ANA MONICA
Data redactării hotărârii
18.01.2006