|
Įrpįd. E. Varga Limba materna, nationalitate, confesiune Versiunea revazuta si adaugita a studiului aparut īn nr. 4/1994 al publicatiei Traducere de Skultéty Sįndor In: Fizionomia
etnica si confesionala fluctuanta a regiunii
Carpato-balcanice si a Transilvaniei. Odorheiu Secuiesc, Asociatia Culturala
Haįz Rezsõ, 1996. pp. 83-116. (Caiete Muzeale nr.
14.)
Imaginea ce
urmeaza sa fie pusa īn evidenta prinde contur mai īntīi la nivelul datelor
cronologice analizate teritorial. Coloanele care contin cifrele
totalizatoare ne pot īndruma īn etapele analizei:
ele ne īndreapta atentia asupra unor amanunte ce solicita o analiza mai nuantata,
ne īntaresc sau dezmint presupunerile cu care am pornit la drum, ne īndeamna
sa luam īn considerare criterii neabordate īnca, sa formulam noi ipoteze. si, o data reveniti din labirintul analizelor statistice,
ele constituie, īn cadrul īmpartasirii constatarilor la care am ajuns,
instrumente argumentativ-conceptuale. O problema
dintre cele mai spinoase o constituie faptul ca necontenitele restructurari
administrative fac imposibila compararea pe plan regional pe o perioada mai lunga a datelor
publicate īn diferite etape. Printr-o laborioasa munca de amanunt īnsa,
datele mai vechi se pot recalcula pe actuala structura administrativa. Dintre
operatiunile de prelucrare a datelor, una s-a īncheiat acum; publicarea ei integrala se face pentru prima data īn aceste pagini.
Studiul nostru comparativ - prin care ne-am propus sa punem la īndemīna
cercetatorilor care se ocupa de acest domeniu un instrument ajutator care a
lipsit pīna acum - cuprinde, la nivelul Transilvaniei actuale, date
privitoare la aspectele etnice ale recensamintelor oficiale: de la prima
īnregistrare "oficial autentica" a cifrelor privind nationalitatile,
mai exact de la catagrafia īntocmita īn 1880 īn Ungaria privind apartenenta
dupa limba materna, si pīna la ultima īnregistrare,
cea din 1992, a populatiei. Iata cele mai importante
elemente pe care trebuie sa le stim pentru utilizarea eficienta a tabelelor. Coloanele de date sīnt īnsirate īn ordinea alfabetica a denumirii
romānesti a judetelor. Nu am luat īn considerare datele referitoare la fractiunile teritoriale care īn decursul timpului au
trecut la unitati administrative extracarpatice sau la cele care au fost
alipite la judete intracarpatice. Variatiile pot fi deduse
din datele totalizate, care trebuie īntelese īn toate cazurile īn sensul
limitelor administrative valabile īn momentul publicarii. Īn cursul
prelucrarii datelor - acolo unde a fost posibil -, am tinut seama si de apartenenta localitatilor divizate de limitele judetelor
sau de frontierele de stat. Informatiile legate de aceste aspecte sīnt
cuprinse īn varianta restrīnsa a acestui studiu.[1] Trebuie amintit ca din respectiva varianta au fost omise datele pe anii
1900, 1910 si 1941 referitoare la localitatea Lunca la Tisa (Lonka) din judetul
Maramures, respectiv cele pe anii 1900 si 1910 referitoare la localitatea
Botean (Battyįnhįza) ce tine de actualul judet Timis. Lucrarea
cuprinde datele referitoare la limba materna, nationalitate si confesiune,
primele doua fiind incluse īntr-o coloana comuna. Cifrele referitoare la limba
materna sīnt diferentiate prin caractere aldine de cele privind nationalitatea.
A trebuit sa utilizam valori estimative pentru 1910 si
1920 la nivelul judetelor Covasna si Brasov, deoarece cuprinderea cīnd īntr-o
parte, cīnd īn alta a localitatii Buzaul Ardelean (Magyarbodza), īn īntregul
ei, cu o populatie numeroasa - īn cea mai mare parte romāneasca - ar fi
deformat īntr-o proportie īnsemnata datele referitoare la judetul Covasna. Revederea calculelor n-a putut fi evitata nici īn cazul recensamīntului
ungar din anul 1880. Acesta n-a prezentat date privitoare la limba
materna la copiii care, din cauza vīrstei, nu stiau sa vorbeasca. Tocmai de aceea, pentru 1880 cititorul gaseste doua rīnduri de
cifre. Primul, pe baza declaratiei personale; aici, numarul celor care
nu stiau sa vorbeasca e asezat īn paranteza, dupa rubrica "altii".
Rīndul aflat dedesubt contine aceleasi date, cu completarea corespunzatoare,
adica repartizīndu-i pe cei ce nu stiau sa vorbeasca
- conform procedeului din epoca al oficiului de statistica - pe unele limbi
materne, tinīnd seama de proportia lor īn localitati. Valorile
estimative, respectiv deduse sīnt evidentiate īn toate cazurile cu caractere
cursive. Datele privitoare la limba
materna si confesiunea soldatilor la nivelul anilor
1880 si 1890 nu au fost detaliate pe localitati. Īn aceasta situatie, cifrele
prelucrate se refera doar la populatia civila. Efectivul
total al populatiei pe teritoriul actual al Transilvaniei este īn ambele
situatii cu aproximativ 30 de mii mai mare. Din lipsa de spatiu, vom
detalia datele referitoare la limba materna si nationalitate doar la nationalitatile
mai importante, care au definit fizionomia etnica a
Transilvaniei - romāni, maghiari, germani, evrei (respectiv cu limba materna
idis) si tigani. Numarul evreilor (cu limba materna idis) si
al tiganilor urmeaza dupa rubrica "altii", inclus īn aceasta. Daca aceste doua categorii nu figureaza īn recensaminte īn mod
distinct sau daca numarul lor nu e detaliat de informatiile publicate, acest lucru
tine de ... scaderile lor. E de notat ca recensamintele din
Ungaria realizate pīna īn 1910 īnregistrau vorbitorii de limba idis ca
persoane cu limba materna germana. Recensamintele din 1977 si 1992 i-au considerat pe aromāni, macedoromāni, secui,
ceangai, sasi si svabi ca niste categorii deosebite fata de romāni, maghiari si
germani. La realizarea tabelelor, am procedat - corespunzator modalitatii obisnuite
de tratare a datelor - la unificarea grupurilor dupa
natura lor. Dintre acestea, ceangaii sīnt trecuti la rubrica "altii". Pe baza acestei abordari, īn
tabelele privind confesiunea n-am inclus decīt religiile traditionale, cu
trecut istoric, desi, de la īnceputul acestui secol, cīstiga din ce īn ce mai mult teren alte comunitati confesionale, biserici
de mai mica amploare, neoprotestante. Sfera lor de
cuprindere e prezentata de recensamīntul din 1992 cīt se poate de detaliat.
Credinciosii cultului evanghelic sinodo-presbiterian - provenit din biserica
saseasca, recunoscut definitiv īn 1948 si care numara
īn cea mai mare parte credinciosi de limba maghiara - au fost si ei trecuti,
cu aceasta ocazie, īntr-o rubrica separata. Separarea grupului tinut īnainte
vreme īn evidenta evanghelicilor augustani e motivata si
de apartenenta etnica. Īn mod corespunzator, īn 1992 īn
coloana corespunzatoare referitoare la confesiune, īn rīndul de sus e
comunicat numarul de credinciosi evanghelici augustani, iar īn cel de
dedesubt al celor sinodo-presbiterieni. Sursele datelor le constituie
volumele corespunzatoare ale recensamintelor. Exceptie face
recensamīntul din 1890, a carui detaliere pe localitati poate fi īntīlnita īn
Indicatorul toponimic din 1892. Datele definitive din 1977 au
fost publicate abia dupa un deceniu si jumatate, īn volumul continīnd
rezultatele preliminare ale recensamīntului din 1992. Rezultatele definitive
pe judete ale ultimului recensamīnt au fost publicate nu demult de Comisia Nationala
pentru Statistica īn primul volum din seria sa de publicatii cu privire la
recensamīnt. Am inclus de
asemenea printre coloanele de date si īnregistrarea statistica din
Transilvania realizata īn 1920 cu scopuri administrative. Subliniem īnsa ca īn acest caz e vorba
de o īnregistrare de date semioficiala, locala si ca nu sīnt excluse nici
erorile. Independent īnsa
de modul īn care o caracterizam, e o lucrare de luat īn consideratie. La data realizarii
īnregistrarii, frontierele Romāniei nu erau īnca fixate peste tot. La limita actuala a judetului Timis,
trei comune - care au fost incluse mai tīrziu īn componenta
Iugoslaviei - au fost prinse īn aceasta operatiune de īnregistrare (cu un
total de 7.820 de suflete). Datele referitoare la acestea sīnt incluse īn totalul obtinut la nivelul
Transilvaniei, dar bineīnteles ca lipsesc din cifra pe judetul Timis. Pe de alta parte īnsa, mai multe localitati
aflate sub ocupatie iugoslava au fost omise din actiunea de īnregistrare. Una
dintre ele se afla īn judetul Caras-Severin (1.153 de persoane īn anul 1910),
iar alte douasprezece pe teritoriul actual al judetului
Timis (īn 1910, cu un total de 27.586 de locuitori, īn majoritate germani). Fluctuatia evidenta a datelor de atunci la nivelul judetului de
datoreaza, pe līnga emigrarea de proportii, si acestei situatii. *** Asa cum am amintit, datele
statistice ale recensamintelor nu reprezinta decīt imagini-cadru ilustrative
ale istoriei demografice a Transilvaniei contemporane. Nu ne
putem propune interpretari exhaustive, prezentarea detaliata a proceselor de
fond. Cei ce vor īnsa sa citeasca si printre rīndurile (de date) pot fi
īndrumati de cīteva studii aparute īn ultimul timp. Atragem
atentia īn primul rīnd asupra lucrarii lui Kįroly R. Nyįrįdy. Pīna īn
prezent, o singura lucrare a sa a vazut lumina
tiparului.[2] Din
pacate, lucrarea, ce poarta titlul Istoria demografica a Transilvaniei,
o prelucrare de mari proportii a surselor, a ramas neterminata, partea finala
a acesteia fiind accesibila doar sub forma unui manuscris fragmentar. Rezultatele lucrarii sale solitare au
fost valorificate īn mai multe prelucrari (de exemplu, Monografia
Transilvaniei a lui Elemér Illyés, ca si volumul
al III-lea al Istoriei Transilvaniei editata de Academie). Acest eminent
cercetator si-a valorificat rezultatele cercetarilor īntr-o lucrare ce analizeaza un segment mai restrīns al problemei,
lucrare accesibila doar īn mod limitat, dar care, tinīnd seama de concluziile
la care a ajuns, de spiritul metodic utilizat si efectiv novator la nivel
conceptual, este cīt se poate de revelatoare.[3] Dintre prelucrarile cunoscute si īntr-un cerc mai larg, recomandam
cititorului īn primul rīnd cuprinzatorul studiu al lui Andrįs Klinger.[4] Īn
cadrul acestuia, autorul trece īn revista procesele etnodemografice ale
perioadei 1850-1977, utilizīnd baza de date a Oficiului Central de Statistica
din Budapesta. Lįszló Sebõk analizeaza, pentru perioada care īncepe din 1910,
aceeasi tematica, cu privire speciala asupra diferentelor existente īntre
cifrele oficiale si valorile ce pot fi apreciate ca reale.[5] Dintre lucrarile
aparute mai recent, mai putem aminti studiile lui Zoltįn Dįvid, īn care
autorul analizeaza schimbarile oglindite īn rezultatele preliminare ale ultimului recensamīnt.[6] Din nesfīrsit de bogata
literatura de specialitate, am scos īn evidenta aceste lucrari tinīnd seama si de actualitatea lor. Fireste, se cuvine sa facem
trimitere si la īnaintasi, cu deosebire la
activitatea īn domeniu a lui Andrįs Rónai, Kįroly Schneller si Sįndor Vita.
Īntre cele doua razboaie mondiale, acestia, desi direct interesati, dar -
folosind o expresie a lui Ernõ Gįll - neatinsi de extremismele
"publicisticii tulburi si ale stiintei apologetice nationale", au
tratat cu o exemplara obiectivitate sensibila sfera tematica
a relatiilor la nivel de nationalitati. Cercetatorul
prezentului poate aborda cu raspundere cifrele doar īn masura de īn care
merge pe urmele lor: tinīnd seama īn cea mai mare masura realitatile
neschimbate ale apasatorului destin minoritar, dar slabind catusele afective.
Īn cele ce urmeaza, prin evidentierea īntīmplatoare
a cītorva puncte de vedere explicative, īncercam sa refacem īn acelasi spirit
concluziile continute īn coloanele cronologice anexate, continuīndu-ne sirul
ideilor din amintita retrospectiva referitoare la istoria recensamintelor. Se remarca, īn primul rīnd, diferentele care exista īntre cifrele privind limba materna si nationalitatea, respectiv cele dintre īnregistrarile realizate de autoritatile ungare si cele romānesti. Contradictiile cele mai spectaculoase se constata īn privinta īnregistrarii populatiei din Transilvania īn anul 1920. si nu īntīmplator: e prima īnregistrare de date efectuata de autoritatile romānesti pe teritoriul de azi al Transilvaniei, pe baza unui criteriu cu totul diferit de recensamintele ungare: asa-numita "origine etnica". Din cauza incompatibilitatii evidente cu cifrele ungare, care-si dovedisera "rezistenta la multe probe" la care au fost supuse, īregistrarea de date din 1920 a constituit, la vremea ei, obiectul unui adevarat asalt din partea specialistilor nostri. Din atitudinea lor de respingere transpare caracterul antinomic, de la bun īnceput ireconciliabil, al celor doua feluri de a aborda problema. Nu detaliem toti factorii - de istorie sociala, politica si a ideilor - care au determinat ca statistica oficiala ungara sa decida utilizarea criteriului limbii materne la īnregistrarea nationalitatii.[7] Specialistilor maghiari le-au fost limpezi dificultatile care fac imposibila determinarea explicita din punct de vedere statistic a apartenentei la o natiune sau nationalitate. Ei au subliniat īn repetate rinduri ca nationalitatea e definita īn primul rīnd de sentimentele individului, independent de limba materna, ba chiar si de cunoasterea acesteia. Īn lipsa unei solutii mai bune īnsa - ori poate tocmai de aceea - au acordat totusi īntīietate limbii materne, deoarece au considerat-o ca un criteriu obiectiv, bazat pe cunoasterea limbii. Decizia individului au respectat-o īnsa, considerīnd-o chiar singura chezasie a obiectivitatii si, chiar daca au avut retineri, au socotit ca prin declararea limbii materne (a limbii vorbite cel mai bine si cu cea mai mare tragere de inima) - desi era, la urma urmei, un act subiectiv - recensamintele noastre reusesc sa fixeze factorul relativ durabil al apartenentei nationale. Ca urmare a caracterului contradictoriu al conceptului de nationalitate īnteles īn acest fel, cifrele reprezentīnd limba materna, dincolo de exprimarea de la sine īnteleasa a apartenentei lingvistice, contin si manifestarea - mai echivoca - a efectului unor forte ce sugerau declararea limbii de stat. Necrutatoare l e critici ulterioare la care a fost supusa statistica ungara se īntemeiaza pe acest fapt, obiectīndu-se umflarea artificiala a numarului celor cu limba materna maghiara prin metode de īnregistrare incorecte. Statistica īn sine nu poate fi īnsa facuta raspunzatoare pentru interpretarea tendentioasa a cifrelor care fixau si situatii de maghiarizare lingvistica superficiala. E cunoscut faptul ca recensamintele ungare - pentru corectarea caracterului unilateral al statisticii privitoare la limba materna - s-au extins si la culegerea de informatii legate de apartenenta confesionala si de cunoasterea altor limbi, de la īnregistrare la īnregistrare largindu-se sfera prelucrarii limbilor analizate. Prin urmarirea lor, inexactitatea datelor privitoare la limba materna "se pot transforma, dintr-o carenta, īntr-o informatie noua, de o importanta deosebita", referitoare tocmai la eficienta si sfera de influenta efectiva a procesului de asimilare nationala.[8] Din aceasta cauza, la urma urmei statistica ungara poate fi acuzata de a fi partinitoare doar de criticii sai de rea-credinta, deoarece aprecierile sale cīt se poate de temeinice si fara egal de bogate la nivel european pun la dispozitie, pentru abordarea mai nuantata a unor fenomene controversate, un material faptic cīt se poate de detaliat, valabil pīna īn zilele noastre. Nu e locul sa analizam īn
detaliu nici motivul pentru care primele recensaminte romānesti realizate pe
teritoriile nou-luate īn posesiune au avut la baza criteriul direct al
nationalitatii. O explicatie evidenta este aceea ca, prin aplicarea unor
modalitati deosebite de cele folosite de Ungaria, noua autoritate cauta, si la nivel statistic, o baza legitima de referinta pentru
īntarirea suveranitatii sale. Dincolo īnsa de conexiunile politice evidente,
raspunsul la acest fenomen īl putem gasi īn
traditiile mai modeste din "Vechiul Regat" privitoare la statistica
romānesca a nationalitatilor. Tīnarul stat romānesc, care urma conceptia
ideologiei politice franceze clasice privitoare la statul national si care, comparativ cu Ungaria de atunci, era din punct de
vedere etnic indiscutabil mai omogen, n-a considerat necesara cunoasterea
numerica a nationalitatilor sale. Īn scopul separarii
elementelor "straine" de cele "nationale" prezente pe
teritoriul sau, a considerat īndestulatoare īnregistrarea cetateniei,
obiect al unei examinari mai deosebite constituindu-l doar Dobrogea,
necolonizata īnca cu "elemente nationale". Dupa primul razboi
mondial īnsa, Romānia, marita teritorial si, īn acest fel, devenita de fapt
multinationala, n-a mai fost reticenta īn ce
priveste īnregistrarea pe criterii nationale a populatiei sale. stiinta romāneasca a statisticii nu era īnca pregatita pe
atunci sa faca fata provocarilor noii situatii. Asa cum integrarea
administrativa, juridica, culturala etc. a unor
parti de teritoriu cu traditii diferite a devenit posibila doar dupa o
īndelungata munca pregatitoare, la fel s-a īntīmplat si cu determinarea
exacta a raporturilor nationale, incomparabil mai complexe decīt cele
anterioare si diferite de la o regiune la alta. Fireste ca
avantajarea criteriului national direct, mostenit din practica statistica a
"Vechiului Regat", īn cadrul primilor pasi īn actiunea de
īnregistrare a populatiei nu e de condamnat ca fapt īn sine. Utilizarea
"originii etnice", a "descendentei nationale" s-a īmbinat
īnsa cu absolutizarea acestui criteriu de o exactitate relativa, si astfel cu aplicarea unor metode extrastatistice. Nici
īn īmprejurari normale nu e usor de dat un raspuns univoc la o astfel de
chestiune greu de definit din punct de vedere conceptual si
cere o cercetare si o studiere temeinice. Consemnari din epoca ne informeaza
ca autoritatile au rezolvat īn multe cazuri cīt se poate de simplu problema
complicata a obiectivitatii raspunsurilor date la
īntrebarea referitoare la apartenenta nationala. Īngradind caracterul
voluntar al declaratiei, ele au cautat sa asigure, prin analizarea numelui
ori clasificarea pe baza confesionala de pilda, ca datele - corespunzator si asteptarilor politicii din epoca - sa fie
"veridice", si nu "bazate pe sentimente". Aceste
īnregistrari romānesti de date s-au straduit de altfel sa
contracareze la timp acel avans īn procesul de asimilare pe care-l obtinusera
īnregistrarile ungare privitoare la limba materna si care oglindeau
inevitabil tendintele īntīrziate de realizare a statului-natiune. Sub semnul
justitiei statistice, autoritatile romānesti au facut totul ca grupurile
nationale asa-zis deznationalizate sa-si poata dovedi apartenenta dupa
descendenta, care "nu a disparut, ci e doar
ascunsa". Ideea fixa privind "descendenta" a devenit un reflex
al statisticii romānesti, a carui influenta si-a facut ulterior simtita
prezenta si la nivelul īnregistrarilor privitoare la
limba materna. Punctele de vedere pronuntat
diferite ale celor doua parti sīnt īn ele īnsele purtatoare ale unor
paradoxuri care n-au putut fi īnlaturate decīt prin renuntarea la exclusivismul criteriului unic si prin rafinarea principiilor
de īnregistrare a datelor. Īn acest domeniu, cei mai valorosi specialisti
romāni sīnt cei care au facut primul pas; īntelegīnd absurditatea modalitatii
directe, s-au delimitat de zelul manipulator al autoritatilor
si au elaborat pentru recensamīntul din anul 1930 un sistem de principii
complex, cu adevarat modern. Argumentatia lor e asemanatoare celei a
statisticienilor maghiari: avīnd īn vedere ca pentru aprecierea apartenentei
etnice statistica referitoare la nationalitati nu dispune de criterii sigure,
realizatorii recensamīntului sīnt nevoiti sa se multumeasca cu declaratia
subiectiva a cetateanului. Īn aceasta declaratie - tot īn
lipsa de altceva - īsi gaseste expresia "sentimentul individual al
apartenentei etnice", adica nationalitatea (īn principiu,
declarata īn afara oricarei influente). La aceasta
se adauga ancheta privind limba materna (de fapt, mai degraba limba parintilor)
si apartenenta confesionala. Chestionarea ambelor aspecte a fost considerata
- pe buna dreptate - o performanta deosebita, desi nici macar īn aceste conditii
- īndestulatoare pentru stabilirea structurii etnice a
unei tari. Īn acest mod de
a pune problema se defineste acelasi sentiment de insatisfactie fata de
criteriul obiectiv absolut. De fapt, īn adīncul sufletului celor mai valorosi dintre ei era prezenta
dorinta de a gasi metoda romānesca perfecta
de dovedire a apartenentei nationale. Aceasta a dus pīna acolo īncīt īn
cadrul recensamīntului din 1941 - īn parte din cauza influentei germane, ca
urmare a patrunderii ideologiei rasiste - printre īntrebarile cuprinse īn
chestionar s-a inclus si originea nationala a parintilor (!).[9] Se poate īn orice caz spune ca Romānia si
Ungaria, tocmai īn punctul mort al relatiilor dintre ele, īn urma celui de al
doilea arbitraj de la Viena, au ajuns, cel putin īn domeniul stiintei
statistice, la un numitor comun, controversele terminologice ale
specialistilor din cele doua tari atingīnd un punct de echilibru.
Statisticienii Ungariei, marita teritorial īn acea perioada, au īnceput si ei, desi cu ezitari, sa fie preocupati de posibilitatea
includerii acestui aspect; īn cele din urma - e adevarat, īn urma hotarīrii
exprese a primului-ministru Pįl Teleki -,criteriul nationalitatii a fost si
la noi trecut īn chestionar. Abuzurile
incredibile ale statisticilor de cele doua parti referitoare la nationalitati
nu mai par azi atīt de iesite din comun ca īn momentul elaborarii lor, sub socul
Trianonului. Īn esenta, īn urma folosirii altor metode de masurare, au iesit la iveala procese asimilationiste anterior tinute īn
secret si care, o data cu schimbarea autoritatii statale, s-au modificat (sau
au fost modificate) cu o suta optzeci de grade. Uneori, desigur,
"ajutat". Afirmarea limpede a tendintelor de
reasimilare au condus de pilda īn multe cazuri la falsificari stīngace de
date. Valabilitatea cifrelor de atunci, īn cazul unor exemple extreme,
s-a dovedit īndoielnica, fapt care a discreditat pe buna dreptate recensamīntul
īn ochii specialistilor nostri, ca si, pentru multa vreme, criteriul nationalitatii.
Īn cele mai multe cazuri īnsa - privind īnapoi si īnainte īn perspectiva
timpului -, azi am putea spune mai curīnd ca datele cu caracter extremist
semnaleaza, īn calitatea lor de indicatori grosolani, dar eficace, acele
puncte sensibile din teritoriu care constituie laboratoare dintre cele mai
importante ale fenomenului modificarii identitare, care nu
pot fi definitiv interpretate doar pe baza cīte unui recensamīnt. Īn
aceste cazuri, pe līnga aspecte intermitente, se poate constata
ca exista si un fel de continuitate, ca un jaratic incandescent sub cenusa. Focul crezut stins se poate uneori atīta ori poate fi aprins de
vīnt. (Sa ne gīndim doar la reaprinderea constiintei
"neosvabesti" īn tinuturile satmarene de azi.) Aceste fenomene
complexe īnsa - mai ales daca provoaca mai mult fum decīt foc - nu mai pot fi
explicate doar cu ajutorul statisticii. Cifrele referitoare la nationalitate
nu sīnt deformate doar īn recensamintele romānesti. Evidentiem, bunaoara,
faptul ca īn 1941, cīnd statisticienii nostri au inclus īn chestionar
īntrebarea privind nationalitatea, īntr-un mod cu totul surprinzator īn zeci
de localitati din judetele Maramures si Satu Mare
multe persoane care anterior se declarasera romāni sau evrei s-au prezentat
īn masa ca fiind de nationalitate maghiara; persoane care nu doar ca nu
vorbeau maghiara la nivel de limba materna, dar n-o vorbeau deloc (nici īn
1910). Pe de alta parte, cifrele privitoare la limba materna
sīnt substantial mai consistente. Īn timp ce
uneori, fata de cifrele privind nationalitatea, īncercarile estimative de a
aduce - īn comparatie cu datele comunicate de autoritatile romānesti - la un
nivel plauzibil cifrele privind numarul presupus al maghiarilor din
Transilvania ajung la diferente de 200-250 de mii, īn cazul cifrelor privind
limba materna aceasta diferenta e de cautat la nivelul cifrei de cel mult
100-150 de mii de persoane. Dintre estimarile comparative referitoare la
diferite perioade de timp, realizate prin metode divergente si īn orice caz continīnd multi factori de incertitudine,
o alegem pe cea care prezinta cea mai mare abatere: īn cadrul acesteia,
īncercam, pe baza recensamīntului ungar din anul 1941, sa deducem care era
situatia cu zece ani īnainte. Dupa cīte stim, recensamīntul romānesc din
decembrie 1930 a īnregistrat īn partea de nord a Transilvaniei, mai exact pe
teritoriul care, mai tīrziu, īn urma celui de al doilea arbitraj de la Viena,
a intrat īn componenta Ungariei, 1 milion 7 mii de
persoane cu limba materna maghiara. Tot aici, recensamīntul ungar realizat la
sfīrsitul lui ianuarie 1941, a constatat 1 milion 344 de mii de locuitori cu
limba materna maghiara. Īntre cele doua momente, sporul natural a fost īn
medie anuala de 9,4 la mie. Numarul
celor cu limba materna maghiara contine, peste sporul natural, un important
excedent migratoriu: cuprinde si masa apreciata la 100 de mii de
persoane a celor care, pīna īn momentul realizarii recensamīntului, īn urma
arbitrajului de la Viena, s-au refugiat din sud īn nord, respectiv s-au mutat
din tara-mama pe acest teritoriu. Fara acestia, cifra de mai sus ar fi - teoretic - de 1 milion 244 de mii.
Acest lucru, luīnd ca baza de calcul media sporului din nordul Transilvaniei,
presupune o crestere naturala a populatiei maghiare de aproximativ 107 mii.
Diferenta dintre cele doua cifre este de 1 milion 137 de mii. Acesta ar fi asadar
numarul maghiarilor din nordul Transilvaniei, īn anul 1930 - pe baza sporului
natural -, ce poate fi dedus din recensamīntul ungar din anul 1941. Valoarea
e mai mare cu 130 de mii fata de cifra oficiala de atunci. Calculul se poate face si invers. Eminentul statistician romān Sabin Manuila a
publicat īntre 1931 si 1939 - timp de mai multi ani,
cu detalieri lunare - datele privind evolutia numerica a nationalitatilor.
Conform acesteia, numarul persoanelor de nationalitate maghiara a crescut īn
noua ani cu doar 58 de mii.[10] Īn tabelul elaborat de el, sporul natural al
celor de nationalitate maghiara e inferior mediei: atinge anual 6,8 la mie. Aceasta proportie - raportīnd practica romānesca a elaborarii recensamīntului la īnregistrarile demografice
- n-ar depasi anual, conform apartenentei dupa limba materna, 7,5 la mie. Īn acest mod, īn zece ani pe teritoriul amintit cresterea populatiei
cu limba materna maghiara poate fi apreciata la 77,5 mii. La īnceputul
lui 1941, pornind de la recensamīntul romānesc din 1930, ar fi trebuit sa
atinga teoretic 1 milion 85 de mii. Aceasta cifra e mai redusa cu aproximativ 260 de mii sau, scazīnd
surplusul de refugiati si de imigranti, cu 160 de mii decīt valoarea
īnregistrata de recensamīntul ungar. Conform criteriului nationalitatii,
calculele noastre ar avea ca rezultat o diferenta de 260-300 de mii de
persoane, care depaseste cu mult valoarea īnregistrata de indicatorul limba
materna! Īn aceasta diferenta sīnt concentrate
anomaliile care semnaleaza caracterul ireconciliabil al metodelor diferite de
īnregistrare a datelor si de care se fac vinovate ambele parti. Rationamentul
pe care l-am folosit īl ilustram cu tabelul nr.1. Tabelul 1.
1) Numar de persoane īn anul 1930 (īn mii) Īn partea de sud a
Transilvaniei, īntīlnim relatii mai echilibrate. Pe acest teritoriu, la
sfīrsitul anului 1939 Manuila a estimat ca numarul
celor de nationalitate maghiara este de 462 de mii. Tot aici, recensamīntul
romānesc care a avut loc cu un an si jumatate mai
tīrziu a īnregistrat 363 de mii de maghiari, mai putini cu exact atītia cīti
par sa fi fost cei care se refugiasera de aici pīna la acea data. Un rezultat
asemanator am putea obtine si pornind de la
recensamīntul ungar din anul 1910, conform caruia īn acel moment numarul
celor cu limba materna maghiara era aici de 539 de mii. Diferenta - 176 de mii de persoane - e
aproximativ identica cu numarul refugiatilor de dupa 1918 si apoi de dupa
arbitrajul de la Viena. (Statistica cu privitoare la locul nasterii realizata
de recensamīntul ungar din anul 1930 a īnregistrat 78 de mii de maghiari de
loc din judetele din sudul Transilvaniei, al doilea val de refugiati ducīnd
cu el, dupa cum am amintit, alte 100 de mii de persoane.) Ceea ce
lipseste īn plus de aici e sporul natural din cele doua decenii anterioare -
cam cu atītia ar fi mai multi maghiarii din sudul Transilvaniei conform
criteriului limbii materne. Īn general, aceasta estimare a lui Manuila o
putem asadar accepta. Pe baza tuturor acestor aspecte, nu e
exagerat sa afirmam ca diferenta de 130-160 de mii, demonstrata pe baza
criteriului limbii materne pentru teritoriul nord-transilvan, diferenta īn
care e cuprinsa majoritatea populatiei maghiare, mai precis categoriile cele
mai fertile ale acesteia, reprezinta acea limita superioara pornind de la
care - tinīnd strict seama de fenomenul de asimilare, cu mutatiile lui
naturale sau fortate prezente la nivelul ambelor recensaminte - se poate
ajunge pentru perioada data la orice rezultat "real". Acesta e spatiul unde traiesc cel mai mare numar de ezitanti,
persoane cu dubla ascendenta identitara, membri ai grupurilor cu apartenenta
controversata. (Asa sīnt bunaoara credinciosii bi- sau multilingvi
izraeliti, ortodocsi si greco-catolici sau descendentii svabilor colonizati
īn tinuturile satmarene care īn 1910 fusesera īnregistrati cu limba materna
maghiara.) Oricui si-ar propune īnsa sa traga concluzii valabile pīna īn
zilele noastre din cele prezentate mai sus īi atragem atentia asupra unui
singur aspect: īn 1910, pe teritoriul de azi al Transilvaniei existau īnca
aproximativ 130 de mii de izraeliti cu limba materna maghiara; īn 1941, īn
nordul Transilvaniei, dintre cei de confesiune izraelita
peste 100 de mii s-au declarat ca apartinīnd - maghiarimii. Azi, īn Transilvania nu mai īntīlnim decīt slabe urme ale acestui
grup etnic. Īn 1992, numarul celor de confesiune
izraelita a fost de doar 2.768; dintre acestia, numarul celor de
nationalitate maghiara e cu totul de 171, cel al persoanelor cu limba
materna maghiara estimīndu-se la cel mult 1,5 mii. La caracterul oscilant al
datelor contribuie, dincolo de efectul denaturant al metodelor divergente de
īnregistrare, si miscarile (cu coloratura etnica) de
populatie. Determinarea acestora nu e cu nimic mai usoara
decīt īn celelalte situatii. Aceasta, deoarece cifrele pe care le avem la dispozitie privind miscarile naturale de populatie
si miscarile migratorii sīnt cīt se poate de lacunare īn timp si spatiu si,
mai ales, sub aspect national si confesional. Cu toate ca datele de dinaintea
celui de al doilea razboi mondial sīnt mai bogate decīt cele de azi, īn ce priveste īnsa perioada de razboi trebuie sa dibuim īn
īntuneric. Cifre nuantate, care sa poata fi analizate obiectiv, nu avem decīt
din prima jumatate a secolului nostru, cu precadere din anii de pace, stabili
(1900-1910 si 1930-1939). Pe līnga ideile preconcepute
referitoare la statisticile elaborate de autoritatile romānesti, si acest lucru poate explica de ce tot mai numeroasele
lucrari cu caracter publicistic folosesc cu precadere extraordinar de bogata
oferta de date a statisticii ungare de la īnceputul veacului, si īn cadrul
acesteia poate mai ales cele oferite de recensamīntul din 1910. Dar, desi
pare un lucru de la sine īnteles, totusi de multe ori
e tot atīt de īnselator sa deducem aspectele īncīlcite - aparute dupa
schimbarea autoritatii statale - ale fenomenelor etnice doar din recensamīntul
din anul 1910. Acest lucru e valabil mai ales īnaintīnd īn timp spre zilele
noastre - de pilda, daca am vrea sa explicam situatiile de azi fara sa tinem
seama de marile schimbari intervenite īntre timp, prin raportare directa la
cele din epoca. Dupa cum e valabila aceasta constatare
si pe termen mai scurt, adica la evaluarea comparativa a primelor īnregistrari
romānesti de date de dupa tratatele de pace de la Paris. Se
stie ca cifrele referitoare la limba materna īn perioada 1988-1910 au
īnregistrat o surprinzator de rapida crestere īn privinta limbii maghiare
si, īntr-o proportie corespunzatoare, o scadere a proportiei celor avīnd alta
limba materna. Rapoartele īntocmite cu ocazia recensamintelor - asa cum
observa īntr-un loc Zoltįn Dįvid - au putut deveni tocmai din aceasta cauza
comunicate triumfale, care au autentificat si
sprijinit scopurile politice ale statului ungar de dupa aparitia dualismului.[11] Acceptarea ca "un fel de comunicat de
razboi" a realitatii statistice a unei istorii care luase o īntorsatura
dramatica īnsemna recunoasterea īnfrīngerii. Tine īnsa de situatia de fapt ca
raporturile etnodemografice surprinse de recensamīntul din 1910 nu s-au
dovedit efemere īn statele succesoare exclusiv ca
urmare a arbitrarului istoriei, ci si pentru ca pe alocuri s-au dovedit de
data relativ recenta. Literatura demografica istorica ungara a asezat aceasta chestiune la locul ei. Astfel,
importantele mutatii care au avut loc la sfīrsitul secolului trecut si īnceputul secolului nostru īn raporturile (de forta)
etnice pot fi explicate prin trei factori: 1) Sporul natural īnregistrat de
maghiari cu īncepere din anii 1860 l-a depasit pe cel al popoarelor
nemaghiare. 2) Maghiarii au participat īntr-o proportie
mult mai mica la valul emigrationist decīt celelalte popoare ale tarii.
3) O parte a populatiei nemaghiare, ca si cea mai mare parte a imigrantilor s-au asimilat. Aceste afirmatii le putem
admite ca ipoteze valabile si īn cazul Transilvaniei
de azi, cu completarea ca īn acest spatiu ponderea relativa a maghiarilor a
crescut īntr-o proportie ceva mai īnsemnata decīt media pe tara, ceea ce,
dincolo de cele amintite - īn cazul cītorva unitati administrative - se
datoreaza si miscarilor migratorii īntre diferitele regiuni ale tarii, ca si
balantei pozitive a schimbului intern de populatie. Pentru
studierea acestor aspecte, e necesara descoperirea, prelucrarea si analizarea
detaliata a surselor. Nu vrem sa anticipam astfel de lucrari. Cele mai importante corelatii
īnsa merita sa le evidentiem cu ajutorul cifrelor
privind miscarile de populatie mai importante din ultimul deceniu de pace de
dinaintea primului razboi mondial. Acestea pot fi transpuse
īn general la suprafata de azi a tarii. Vezi tabelul nr.2. Tabelul 2.
Sa urmarim īn ce masura corespund aceste cifre afirmatiilor anterioare.
Sporul natural īn cei zece ani corespunde unui ritm anual de crestere de 9,42
la mie. Proportia īn care a sporit populatia cu
limba materna maghiara este cea mai mare (11,2 la mie).
Ei sīnt urmati de germani, care au fost īnregistrati īmpreuna cu cei cu limba
materna idis (9,0 la mie), dupa care urmeaza romānii (8,66 la mie) si, īn
sfīrsit, cei avīnd alte limbi materne (7,27 la mie).
Cresterea reala e mai mare decīt sporul natural doar īn cazul persoanelor cu
limba materna maghiara si al celor cu alte limbi
materne. La acestia, diferenta pozitiva reprezinta
un cīstig datorat migratiei, respectiv procesului de asimilare, iar cea
negativa a populatiei cu limba materna romāna si germana acopera o pierdere
datorata unor cauze asemanatoare. Diferenta pozitiva a celor cu alte limbi
materne indica, fata de 1900, cresterea numarului tiganilor
īn zona de dincolo de Piatra Craiului (aparitia tiganilor nomazi, respectiv
nedeclararea la recensamīntul din anul 1910) īn detrimentul celor de alte nationalitati,
īn primul rīnd al romānilor. Diferenta negativa īn cazul romānilor si al germanilor se datoreaza mai ales emigrarii īn proportii
īnsemnate. Aceste miscari sīnt prezentate - īn raport cu
datele privind la miscarea naturala a populatiei - īn tabelul nr. 3. Tabelul 3.
* Totalul datelor pe nationalitati si cifra de la
rubrica "total" se deosebesc, deoarece Oficiul de statistica a
detaliat abia cu īncepere din 1905 pe limba materna numarul persoanelor revenite Pe baza informatiilor Oficiului
ungar de statistica, soldul emigrarilor si al
revenirilor de populatie īn judetele de dincolo de Piatra Craiului a fost
īntre 1901-1910 de -112.072, iar pe īntregul teritoriu al unitatilor
administrative din care o parte va reveni mai tīrziu Romāniei de -142.901
persoane. De pe teritoriul acestor unitati administrative asadar, plecīnd īn
decursul deceniilor īn strainatate - peste ocean, īn Romānia si īn Germania - au lipsit conform datelor īnregistrate
oficial, peste un sfert de milion de persoane. Aceasta valoare trebuie micsorata
din cauza neglijentelor existente la nivelul evidentelor. De altfel, conform
bilantului demografic al tarii, īn perioada dintre cele doua recensaminte, fata
de valoarea de 23,7 la suta a emigrantilor, exprimata
de statistica oficiala privind emigrarea, numarul celor ce reveneau īn tara
poate fi estimat la 38,4 la suta.[12]
Proportional, pe teritoriul analizat, numarul celor ce reveneau e cel putin
dublu fata de ceea ce era īnregistrat oficial, adica de 120-125 de mii de
persoane. (Faptul neprins īn
evidente al revenirii populatiei e confirmat si de
bilantul pe judete al migratiei interne, conform caruia acest fenomen privea
īn cea mai mare parte zona de dincolo de Piatra Craiului - īn special,
judetele ei sudice.) Pierderile sīnt si asa considerabile, īn total aproape
200 de mii de persoane, dintre care, conform unor estimari cu totul empirice,
valoarea care ar reveni pentru teritoriul de azi al Transilvaniei ar fi de
aproximativ 100-150 de mii. Aceasta cifra e cu putin superioara diferentei
dintre sporul real si cel natural, mai exact o parte
din deficitul datorat emigrarilor se pare ca a fost compensat de alte
plusuri, fapt ce a contribuit la cresterea ponderii numerice a populatiei maghiare. Conform
cifrelor prezentate de tabelul nr.3, emigrantii romāni aproape īn totalitate,
iar emigrantii maghiari īn mare parte provin de pe teritoriul de azi al Transilvaniei. Cifra
cu care au participat la acest fenomen germanii si
alte nationalitati (sīrbii, slovacii, rutenii) - avīnd īn vedere ca
principalele focare de emigrare (din judetele Torontįl/Torontal,
Csanįd/Cenad, Ugocsa/Ugocea, Mįramaros/Maramures) cad īn afara hotarelor
actuale ale Transilvaniei - trebuie micsorata īntr-o proportie īnsemnata. Putem estima pe total ca romānii au participat la fenomenul
emigrationist proportional cu numarul lor, maghiarii sub puterea lor numerica
reala, iar cei īnregistrati ca avīnd limba materna germana cu mult
peste aceasta proportie. Īn general, diferenta dintre sporul real si cel natural al populatiei romānesti a fost īnghitita de
emigratie, si doar o parte mai mica poate fi socotita pierdere datorata
procesului de asimilare. Contributia asimilarii lingvistice
la cresterea numerica a populatiei maghiare ar putea fi stabilita doar pe
baza unor cercetari sistematice, printre altele prin cunoasterea exacta
a balantei migrationiste. Statisticile cu date privitoare la locul nasterii
vorbesc īnsa īn mod firesc de o miscare mai intensa a populatiei spre Capitala,
respectiv pe teritoriul unitatilor administrative, ca si īntre unitatile
administrative vecine, fenomen pe care, ca urmare a situatiilor existente īn
prezent, n-avem posibilitatea sa-l detaliem. De altfel, nici n-ar avea sens sa
raportam sistemele naturale de legaturi existente la nivelul comunitatilor
locale din epoca la conditiile aparute ca urmare a trasarii fortate a unor hotare. Excedentul virtual al miscarilor
cu directia nord-vest - sud-est se concentreaza īn mare parte pe linia
frontierelor de azi, aspect nedemonstrabil pe baza celor de mai sus. Īn orice caz, e cunoscuta forta de atractie a cītorva zone, care
au avut ca efect un val migratoriu īntre diferite regiuni ale tarii.
Din cifrele continute īn tabelele anexate, se vede limpede bunaoara ca pe
teritoriul judetelor Caras-Severin si Hunedoara, de altfel tinuturi cu un spor natural scazut, īn trei decenii numarul
maghiarilor veniti din regiuni mai īndepartate a sporit de mai multe ori, ca
urmare a atractiei exercitate de zona miniera si de centrele industriale
aflate īn plina dezvoltare. O evolutie īntr-un ritm asemanator poate fi
observata īn judetul Timis, cresterea numerica fata de medie a maghiarilor
cunoscīnd un dinamism evident pe teritoriul judetului īnvecinat Arad, cu un spor de asemenea mai scazut. La aceasta
au contribuit colonizarile realizate de stat, ca si cele particulare. Un sir de nume graitoare marcheaza insulele maghiare care se
repopuleaza: Bethlenhįza/Becliza/Bethausen, Gizellafalva/Ghizela,
Nagybodófalva/Bodo, Ótelek/Otelec, Ötvösd/Otvesti, Simonyifalva/Satul
Nou, Szapįryfalva/Tipari, Szapįryliget/Tipar, Śjszentes/Dumbravita. Īn aceste localitati, traiau īn 1910 deja 17.032 de locuitori
(dintre acestia, 13.173 de maghiari). Tot aici, īnca saisprezece
localitati s-au extins cu colonizari maghiare mai importante: numeric, īn
anul 1880 traiau 12.061, īn 1910 - 23.049 de persoane, dintre care 10.208
maghiari, fata de 1.953, cīti existau īn 1880. Expansiunea
asimilationista a limbii maghiare o putem urmari pīna la un anumit punct pe
baza statisticilor demografice confesionale, comparīndu-le cu situatia privind cresterea
numerica pe confesiuni a persoanelor cu limba materna maghiara. Vezi tabelul
nr. 4. Tabelul 4.
Studiind
acest tabel, apare limpede din prima clipa ca ritmul real de crestere a
numarului persoanelor cu limba materna maghiara depaseste rata sporului natural al respectivei
confesiuni īn toate cazurile īn care nu e vorba expres de Biserici maghiare.
Putem admite un surplus migrationist sau convertiri doar īn cazul
romano-catolicilor si al evanghelicilor, īn ce
priveste confesiunile de rit rasaritean, ca si la izraeliti cresterile
datorīndu-se mai curīnd procesului de asimilare. Conform marturiei cifrelor
detaliate la nivel de localitate, limba maghiara a cīstigat teren īn
rīndurile credinciosilor greco-catolici din zona rīului Ier, din judetele
Satu Mare si Ugocsa, īn rīndurile romano-catolicilor svabi din tinutul
Carei-Satu Mare si din Banat, ca si, īn general,
printre credinciosii izraeliti. Pornind de la realitatile reci
ale statisticii, nu ne poate surprinde faptul ca furtuna provocata de
schimbarea autoritatii statale a luat mai tīrziu cu sine (chiar si īn īntelesul strict al cuvīntului) o parte a plusului
de populatie īnregistrat peste sporul natural īn beneficiul maghiarimii. Din
punct de vedere teritorial, acest fenomen a
influentat īn primul rīnd judetele aflate de-a lungul frontierei si centrele
de migratie importante, dar noua situatie a modificat datele īn cazul tuturor
tinuturilor unde traiau credinciosii de alte confesiuni ale comunitatii celor
cu limba materna maghiara. Īn acest fel, recensamintele
romānesti au reprodus cu precadere situatiile din deceniile de dinaintea
recensamīntului din anul 1910. Putem spune ca poate
cel mai echilibrat din punct de vedere statistic este tinutul de margine al
fostei Ungarii, īn Transilvania istorica. Timpul oprit o data cu
cutremurul declansat de primul razboi mondial, iesit apoi din nou din fagas
īn cel de al doilea razboi mondial la drept vorbind a īnceput din nou sa
curga dupa recensamīntul din anul 1956 - de data aceasta, nestavilit.
Adevarata reasezare a raporturilor de forte de natura etnica, pīna atunci
tulburate, dar - cel putin īn privinta celor maghiaro-romāne - destinse mai
degraba doar pe liniile de ruptura anterioare, a
avut loc de atunci īncoace. Dupa cum putem observa, īn 1956
maghiarii - pentru prima oara īntr-un recensamīnt romānesc - aproape ca au
atins din nou efectivul īnregistrat īn 1910. Proportia lor demografica
sub aspectul nationalitatii a mai si crescut (fata
de 1930), dupa cum nici sub aspectul limbii materne n-a scazut sub cea mai
joasa valoare de pīna atunci (cea din 1880). Pozitiile lor nord-transilvanene
au ramas, fata de situatia din anul 1930, neschimbate chiar si la orase, ba īn mai multe locuri s-au īntarit evident.
Procentul de romāni atinsese cu aceasta ocazie doua treimi. Consolidarea proportiei lor īn acel moment se poate explica īn
primul rīnd prin raspīndirea lor "intensiva", adica prin umplerea
golurilor lasate de cei plecati (sau expulzati) din Transilvania īn
grupuri mari, dar nu īn mase compacte. Īn esenta, s-au extins īn noi zone din
judetele sudice, de-a lungul "axului
industrial" traditional, respectiv īn localitatile germane care īn acea
perioada īncepusera sa se goleasca (cu deosebire īn Banat, respectiv īn
nordul Transilvaniei, mai ales īn regiunea Bistrita-Reghin). Aceasta extindere īn teritoriu n-a avut
loc asadar īn mod expres īn detrimentul maghiarilor. Sīnt, fireste, cunoscute si
īncercarile de dezagregare fortata a zonelor compacte de localitati maghiare.
Asa sīnt bunaoara colonizarile strategice de interes national īncepute dupa
schimbarea autoritatii statale, care au continuat si
dupa cel de al doilea razboi mondial. Īn judetele Arad, Bihor si Satu Mare, recensamīntul din 1966 īnregistra
deja īn zona de frontiera 25 de astfel de localitati, cu o populatie totala
de 14.950 de locuitori (din care 13.804 romāni). Procesele spectaculoase care au
avut loc de la recensamīntul din 1956 īncoace pot fi urmarite prin analizarea
cifrelor globale. Evaluarea si inventarierea la toate nivelurile ale
schimbarilor petrecute vor putea fi posibile dupa cunoasterea detaliilor
recensamīntului din anul 1992. Ducerea responsabila la bun sfīrsit a acestei
analize se poate realiza doar prin compararea teorematica a datelor; tocmai
de aceea, n-are rost sa tragem de pe acum concluzii īn privinta unor
rezultate pe care īnca nu le cunoastem. Singurul lucru sigur e ca schimbarile
irevocabile amintite īn partea introductiva nu pot fi explicate decīt
laolalta cu fenomenul urbanizarii si al miscarilor migratorii de
proportii incredibile, ce pot fi eventual puse īn paralel cu procesele de
modernizare de la sfīrsitul secolului trecut si īnceputul secolului nostru,
dar cu care nu pot fi īn nici un chip comparate. Caci caracterul acestor
fenomene nu-l mai putem considera pur si simplu difuz. Putem afirma fara nici
o stridenta deosebita ca a avut loc sub ochii nostri o extensiva, ba chiar īn
mod expres expansiva "ocupare de spatiu vital". Merita sa privim aceste fenomene īntr-un context cronologic
mai larg. Concentrarea teritoriala tot mai pronuntata a
acestei populatii poate fi urmarita īn tabelul nr.5. Tabelul 5.
* 1880-1910, 1930, 1948-1966:
limba materna; 1920, 1941, 1977, 1992: nationalitate Cifrele oglindesc rasturnarea
treptata īn mediul urban al proportiilor determinante
la nivel de nationalitati. Din cifre, reiese ca acest proces - firesc īn
anumite locuri si īn anumite limite ca urmare a
situatiei geopolitice a regiunii - a luat īn ultimele decenii un avīnt care
īntrece tot ce s-a petrecut anterior si care īn nici un caz nu mai poate fi
īncadrat sub specia necesitatii; la baza avalansei de prefaceri ale
structurilor etnice, zguduite īn urma schimbarii īn mai multe rīnduri a
autoritatii statale, a stat explozia de orase din cadrul "celei de a
doua urbanizari" ce-si are radacinile īn dezvoltarea industriala
fortata. Sporirea
populatiei zonelor cu urbanizare rapida se datoreaza īn primul rīnd
stabilirii pe cale administrativa de noi orase, extinderii teritoriului ocupat de acestea si/sau
afluxului spre oras a populatiei de la sate; rezervele interne ale sporului
natural joaca multa vreme īn acest proces un rol secundar. Cauzele
cresterii īn acest secol a populatiei transilvanene urbane sīnt trecute īn
revista īn tabelul nr.6. Tabelul 6.
Culegere cursiva: valori
estimate Ritmul
urbanizarii poate fi calificat ca dinamic īnca din primul deceniu al
secolului; masura acestei cresteri e mai modesta decīt cea de mai tīrziu doar datorita numarului mai mic
de formatiuni urbane noi. Aproximativ doua treimi ale acestei cresteri se
datoreaza miscarilor migratorii spre orase; raportul dintre cresterea
migratorie si sporul natural a fost de 4:1. Īn ce priveste cresterea numerica a populatiei urbane,
populatia maghiara īn cadrul acesteia a cunoscut o crestere cu 100,8 mii de
persoane (81,0 la suta), iar, daca se scad orasele nou-aparute, cu 88,0 mii
de persoane (86,6 la suta); sporul natural al acestei populatii s-a ridicat
la 22,6 mii de persoane. Soldul celor doua cifre ne arata
cīstigul demografic de natura migratorie, respectiv asimilativa populatiei
maghiare. Prefacerile ce au urmat schimbarii
autoritatii statale la nivelul proportiilor etnice poate fi trecut īn contul
procesului de reasimilare fortata. (Īnregistrarea de date din 1920 de pilda a
īnscris populatia urbana izraelita de 91,1 mii de persoane īn cea mai mare
parte cu limba materna maghiara ca fiind de nationalitate evreiasca.) si-au
avut īnsa rolul lor si fenomene ca refugierea, schimbarea aparatului de stat,
a paturii de functionari si de liber-profesionisti,
afluxul spre oras al populatiei romānesti. Populatia localitatilor ridicate
īn acea perioada la rang de oras era si asa, īn cea mai mare parte,
romāneasca, respectiv eterogena. O parte a cīstigului demografic de natura
migratorie din perioada 1931-1941 e vremelnic, caci cuprinde si numarul celor care au fost obligati, īn urma
arbitrajului de la Viena, sa plece, ca si, īn cea mai mare masura, al
refugiatilor plasati īn orase, de ambele parti. Semnul unei schimbari
durabile īnsa e faptul ca partea cea mai importanta (53,5%) din miscarile
migratorii īnregistrate īn acest deceniu s-a stabilizat īn fīsia īngusta din
sudul Transilvaniei, mai exact īn orasele din judetele Brasov, Sibiu,
Hunedoara, Caras-Severin, Timis-Torontal si Arad. Īntre directiile procesului de
urbanizare din perioada de pace de dinaintea primului razboi mondial si din cea de dupa cel de al doilea razboi mondial -
perioade comparabile īn fond - gasim asemanari evidente īn ce priveste
procentele totale. Īn ambele cazuri, persoanele
apartinīnd natiunii dominante au participat īntr-o proportie mult superioara
proportiei lor numerice existente la nivelul oraselor.
Participarea maghiarilor la sporirea populatiei oraselor īntre 1901 si 1910 a fost - facīnd socotelile dupa aceeasi īmpartire
administrativa - de 86,6%, īn timp ce participarea romānilor a fost īntre
1956 si 1966 de 88,5%, īntre 1966 si 1977 de 87,3%, iar īntre 1977 si 1992 de
- de-acum - 97,3%. Conform expresiei folosite de istoricii nostri, la
sfīrsitul secolului trecut si īnceputul secolului
nostru orasele au constituit un "furnal al maghiarizarii". Putem
considera ca aceasta constatare referitoare la
predominanta limbii de stat - valabila si sub aspectele ei demografice -
corespunde si situatiei care a urmat, caci īn zilele noastre orasele
transilvanene au devenit, īn cea mai mare parte, "furnale ale
romānizarii". Singura deosebire - care nu trebuie
pierduta din vedere - este abaterea la nivelul ordinelor de marime.
Deoarece cresterea populatiei urbane īn primul deceniu al secolului - dincolo
de procesul aparitiei de noi orase - a fost de doar 101,6 mii, īn timp ce
acest numar s-a ridicat īn decursul celor zece ani de dupa 1956 la 488,0 mii,
īn urmatorii zece ani la 938,7 mii, iar pīna īn 1992 la 811,8 mii! Aceasta uriasa crestere - care, cel putin pīna la mijlocul anilor
'80, a fost īntr-o proportie de doua treimi rezultatul fluxului populatiei
spre oras - se datoreaza nu īn ultima instanta faptului ca īn deceniile care
au urmat anului 1956 Transilvania a devenit tot mai mult tinta migratiei
excedentului de populatie de dincolo de Carpati. Aceasta tendinta se
poate constata din situatia pe regiuni a soldului
migratoriu (tabelul nr.7). Tabelul 7.
a Pentru stabilirea
soldului migratoriu, am luat ca baza efectivul populatiei la 1 ianuarie
(recensamintele din 1941, 1977, iar īn 1989 de la mijlocul anului). Evidentele
oficiale de la cel de al doilea razboi mondial īncoace vorbesc despre
pierderi migratorii permanente la nivel de tara. (Pierderea aratata de Oficiul de Statistica nu corespunde īn unele
perioade cu numarul celor plecati efectiv din tara. Acest numar - din cauza
cifrelor posibil īnfrumusetate ale evidentelor organelor de interne - este
pīna la mijlocul anului 1989 mai mare decīt soldul migratoriu negativ, dupa
aceea īnsa e substantial mai mic. Pierderea statistica acumulata īn ultimii doi ani si jumatate trebuie s-o
consideram aproximativa, deoarece cam un sfert s-a
scurs din tara īnca din anii anteriori.) Īntre 1956 si 1989, minusul
migratoriu al populatiei din "Regat" depaseste valoarea
īnregistrata la nivel national. Bilantul demografic al populatiei īn
regiunile intracarpatice īnsa arata un excedent migratoriu, cu toate ca o
parte īnsemnata a emigrantilor au plecat tocmai de
pe teritoriul Transilvaniei. Locul lor a fost luat
bineīnteles de persoane sosite din vechiul Regat. Luīnd īn considerare
acest lucru, putem aprecia ca plusul imigrationist din "Regat" a
fost īntre 1956 si 1965 de 65 de mii, iar īntre 1966
si 1976 de 120-125 de mii, adica, incontestabil, dublul soldului migratoriu
pozitiv. Numarul persoanelor sosite īn Transilvania e mai
mare decīt cifrele de mai sus, deoarece īi cuprinde si pe regatenii care s-au
mutat īn locul celor plecati din Transilvania īn tinuturile
extracarpatice. Ne putem face o imagine despre ponderea
reala a populatiei regatene prezente īn Transilvania, despre īnsemnatatea ei
demografica directa (si indirecta) pe baza statisticilor referitoare la locul
de nastere īnregistrate cu ocazia recensamintelor (tabelul nr.8.) Tabelul 8.
a Persoane nascute īn
strainatate, respectiv care nu au declarat unde s-a nascut Dupa cum se
poate vedea, īn 1930 traiau īn Transilvania 68.650 de regateni. Doua decenii si jumatate mai tīrziu, aceasta
cifra a crescut la 397.373 de persoane, iar dupa alti unsprezece ani la
532.905. Īn acelasi timp, īn 1930 īn tinuturile de dincolo
de Carpati au fost īnregistrate 176.381, īn 1966 240.805, iar īn 1977 289.791
de persoane nascute īn Transilvania. Adica soldul migratoriu al zonelor transilvanene a fost īnca negativ īn 1930, dar
īn perioada urmatoare tinuturile intracarpatice vor īnregistra un cīstig
demografic de natura migratorie cu valori īn 1966 de 156.568, iar īn 1977 de
243.114 de persoane. Tabloul poate fi nuantat īn continuare, daca tinem seama
de datele anului 1966, de o pilduitoare bogatie care sectorizeaza, si la nivelul factorului timp, miscarile interne de
populatie petrecute pīna atunci (vezi tabelul nr. 9) Tabelul 9.
Detalierile
cifrice confirma ca soldul migratoriu intern al Transilvaniei a devenit
pozitiv cu adevarat dupa cel de al doilea razboi mondial, mai exact īnainte de aceasta perioada
din Transilvania s-au mutat mai mult dincolo de Carpati decīt au sosit de
acolo. Anul 1945 reprezinta un hotar si dintr-un alt
punct de vedere: īnainte de aceasta data, numarul celor nascuti īn
strainatate si care traiau īn Transilvania īi cuprinde si pe cei plecati
cīndva din Ungaria, īnsa dupa 1945 īi cuprinde aproape īn totalitate pe cei
veniti din tinuturile de dincolo de Prut ale Romāniei de altadata, Numarul
celor de dincolo de Carpati stabiliti īntre 1 ianuarie 1945 si 15 martie 1966
īn Transilvania a fost de aproximativ 345 de mii, īn timp ce numarul celor
plecati din Transilvania īn alte regiuni ale tarii abia daca a atins 150 de
mii. Diferenta dintre cele doua cifre, mai exact cīstigul demografic net
intern de natura migratorie īnregistrata de situatia referitoare la locul
nasterii a fost, īn cele doua decenii ce au urmat
celui de al doilea razboi mondial, de aproape 200 de mii de persoane, ba
chiar, daca tinem seama si de cei nascuti īn strainatate, īn majoritate de
dincolo de Prut, ca si, dintre cei sositi aici, de persoanele decedate pīna
īn momentul desfasurarii recensamīntului si de cei care n-au facut
declaratii, putem afirma linistit ca numarul lor depaseste 300 de mii si,
similar se apropie si la oras de un sfert de milion. Statistica privitoare la locul
de bastina a recensamīntului din 1977 ne permite sa deducem cīt din masa
persoanelor care au migrat dintr-o parte a tarii īn alta este cuantumul care
revine perioadei de peste un deceniu trecute de la
recensamīntul anterior. Īntre recensamīntul din 1966 si
cel din 1977, numarul regatenilor care traiau īn Transilvania a crescut cu
135.532 de persoane. Pentru a stabili numarul persoanelor venite
si stabilite īn Transilvania, nu e īndeajuns sa aratam soldul existent īntre
cele doua recensaminte, ci trebuie sa tinem seama si de numarul persoanelor
decedate īntre timp. Socotind
10,2 decese la mia de locuitori anual, rezulta exact a zecea parte din
totalul imigrantilor. Pe baza calculului referential, constatam ca īntre 1966
si 1977 aproximativ 183 de mii de persoane au venit de dincolo de Carpati īn
Transilvania. Īn mod similar, īn aceeasi perioada se poate aprecia ca numarul
celor care s-au mutat din Transilvania īn Regat a fost de 74 de mii.
Diferenta dintre cele doua cifre e de aproape 110 mii de persoane. Īn afara
de aceasta - tinīnd seama de disproportiile la nivel de nationalitati
existente īn procesul schimbului de populatie īntre regiunile tarii - se
poate constata un excedent de populatie īn beneficiul romānilor. Dupa recensamīntul din 1977,
fluxul dinspre "Regat" s-a accelerat. Exodul germanilor a capatat
proportii de masa, iar emigrarea maghiarilor s-a amplificat, astfel īncīt
numarul celor care au parasit tara a fost de trei ori mai mare pīna īn iulie
1989, īn comparatie cu deceniul anterior; īn acelasi timp, a crescut īn
continuare soldul negativ īnregistrat la nivelul miscarilor migratorii
dincolo de Carpati. Aceasta miscare - avīnd īn vedere compozitia nationala a
emigrantilor - s-a orientat de-acum cu precadere spre ocuparea locului ramas
gol al celor care paraseau Transilvania, astfel īncīt numarul regatenilor
stabiliti īn acesti doisprezece ani si jumatate trebuie sa fi fost de cel
putin 200-250 de mii de persoane. Adaugīnd acest cīstig demografic de natura
migratorie pe care l-am dedus mai sus la situatia cifrica din īnregistrarile
privitoare la locul nasterii realizate īn cadrul recensamīntului din 1977,
punīndu-i la socoteala si pe cei sositi īn locul celor plecati dincolo de
Carpati, numarul regatenilor care traiau īn Transilvania īn 1989 poate fi
apreciat la 700-800 de mii. Aceasta cifra e inferioara estimarilor, care - prin folosirea cu multa
larghete a surselor, uneori cu o evidenta exagerare de natura publicistica -
socotesc ca numarul romānilor "colonizati" īn Transilvania e de un
milion-un milion si jumatate, ba chiar de un milion si jumatate-doua
milioane, cu toate ca la aceasta contribuie si
faptul ca statistica privind locul de nastere nu-i ia īn calcul īn mod expres
pe cei decedati īntre timp, pe cei care, dupa ce si-au schimbat de mai multe
ori localitatea de domiciliu, revin īn locurile de bastina ori pe copiii
nou-nascuti ai celor stabiliti de curīnd īn zona. Īn orice caz, putem afirma
ca de-a lungul timpului, ca urmare a pierderilor de vieti omenesti cauzate de
razboi, a nenumaratelor valuri de refugiati si a
emigrarii continue, romānii au reusit, īn cea mai mare parte, sa acopere
deficitul (demografic) īnregistrat īn Transilvania de elementul etnic
neromānesc ce cele peste 1 milion persoane sosite īn ultimele decenii de
dincolo de Carpati. Lucru valabil nu atīt la nivelul
riguroaselor criterii de "contabilizare" statistica - deoarece,
scazīndu-i pe cei plecati si stabiliti īn Regat, sporul migratoriu
estimativ īnregistrat īn Transilvania e sub o jumatate de milion -, cīt, īn
orice caz, la nivelul prezentei lor fizice (si ca mentalitate). Este - dupa cum reiese si din statistica privitoare la locul nasterii elaborata
īn cadrul recensamīntului din anul 1977 - un fenomen īn cea mai mare parte
urban. Mobilitatea geografica e un proces nu pur si simplu
interzonal, ci se desfasoara īntre diferite tipuri de asezari, fiind
directionata cu precadere pe relatia rural-urban. Urmeaza de aici ca
schimbul de populatie care are loc īntre tipuri similare de asezari si īn cadrul migratiei dintre diferite regiuni ale tarii
este relativ scazut. Datele pe care le avem la
dispozitie nu ne permit din pacate o analiza mai detaliata īn acest sens.
Putem presupune īnsa, pe buna dreptate, pornind de la mediile statistice la
nivel national, ca miscarile centrifuge ale populatiei i-au antrenat dincolo
de Carpati cu precadere pe cei de la sate, īn timp ce
fortele centripete i-au atras mai ales la oras pe cei sositi īn Transilvania.
Ca urmare a schimbarilor intervenite din aceasta cauza, sporul migratoriu net
īnregistrat īn orasele din Transilvania se poate sa
fi atins sau sa fi depasit īn anumite perioade soldul pozitiv īnregistrat de
balanta migratiei interne a populatiei din Transilvania. Astfel, cam a cincea
parte a sporului migratoriu īnregistrat de orasele transilvanene īn perioada
1956-1977 si aproape o treime īn perioada 1977-1985 le putem considera ca
originare de dincolo de Carpati. Excedentul imigrationist regatean - care,
din perspectiva īntregului, pare un aport fragmentar - este asadar, la o
analiza specifica īn sectiune teritoriala, un cīstig demn de luat īn
considerare, iar pe alocuri de-a dreptul considerabil. Īn 1977 de exemplu,
33,2% dintre locuitorii oraselor din judetul Brasov, 23,4% din judetul
Hunedoara si 16,2% din judetul Timis erau regateni.
Acest aspect arata īn acelasi timp ca procesul de stramutare de dincolo de
Carpati s-a concentrat īn primul rīnd īn sudul
Transilvaniei. Peste 80 la suta dintre persoanele originare din
"Regat" au fost īnregistrate īn cele trei judete amintite, ca si īn Caras-Severin, Sibiu si Arad. Desi liniile de
migratie din cadrul fenomenului intern al schimbarii localitatii de domiciliu
s-au īntins īn general de la un capat la altul al
tarii, asupra zonelor cu surplus demografic de dincolo de Carpati a actionat
cu precadere forta de atractie a judetelor transilvanene īnvecinate (mai nou,
a judetului Cluj), respectiv a centrelor industriale amintite mai sus. Pīna la aceasta data, procesul de stabilire a populatiei
regatene - exceptīnd judetele Harghita si Covasna - n-a exercitat decīt o
influenta indirecta asupra evolutiei structurii etnice a oraselor cunoscute
īn general ca traditional de spiritualitate maghiara (Cei nascuti īn
"Regat" au reprezentat 4 la suta din locuitorii oraselor
nord-transilvanene, constituind doar 7 la suta din populatia romāneasca de
aici.) stim īnsa din anumite indicii ca dupa 1977 procesul īntīrziat al
urbanizarii a fost īnsotit de o politica de colonizare agresiva ce viza
orasele nord-transilvanene si care nu mai putea fi explicata prin motive economice.
Una din principalele zone care alimenteaza migratia ramīne
īn continuare salba de comune romānesti din jurul acestor orase, efectivul
demografic al localitatilor respective fiind sporit īntr-o proportie
mai īnsemnata decīt īn perioadele anterioare de cei sositi din regiunile
extratransilvanene. Īn tinuturile secuiesti e un lucru cert
ca dintre cei sositi īn aceasta perioada din alte judete majoritatea o
formeaza cei de dincolo de Carpati. Sīnt bine cunoscute la nivelul oraselor urmarile giganticului schimb de populatii care a avut loc īntre regiunile tarii si īntre tipurile de asezari. Fireste ca bilantul obiectiv al proceselor etnodemografice ale perioadei de dupa 1977 nu poate fi realizat decīt pe baza datelor atotcuprinzatoare ale recensamīntului din anul 1992.[13] Cu siguranta ca nu va fi lipsita de interes nici analiza mai detaliata a raporturilor demografice ale asezarilor (si nu doar sub aspectul lor de rezerva emisiva de populatie) integrate īn procesele migratorii. Evidentiem un singur aspect interesant, asupra caruia a atras atentia dr. József Lįszló nu demult. Īn asezarile locuite anterior de sasi si lasate īn paragina, s-au stabilit tigani. Se pare ca a sosit vremea ca populatia tiganeasca, pentru prima oara īn istoria Europei, sa alcatuiasca zone etnice relativ compacte. Daca procesul continua, "putem deveni martorii aparitiei unui nou spatiu cultural de sorginte orientala" īn aceasta zona.[14] Īn īncheiere, legat de ideea de mai sus, merita sa zabovim putin asupra
sferei de probleme referitoare la un fenomen ce nu poate fi cuantificat la
nivelul unor cifre etnice brute. Īn statistica privitoare la nationalitati,
tiganii sīnt considerati o populatie "care disimuleaza". Lucru valabil si
īn cazul recensamīntului de acum, care le-a īnregistrat prezenta īntr-un
numar cu mult mai mare decīt oricīnd, statisticienii romāni īnsisi īnsa
atragīnd atentia ca aceasta cifra e cu siguranta departe de adevar si ca
probabil nici ca o s-o putem afla vreodata. Au existat cu ocazia
recensamīntului si situatii cīnd familiile de tigani au atras foarte serios
atentia recenzorilor, neīncrezatori, de multe ori pe un ton violent, sa se
īnregistreze nationalitatea (de cele mai multe ori, romāna sau maghiara)
dictata de ei.[15] Desigur ca acest lucru conduce la nivelarea datelor, īntr-o
anumita masura la omogenizarea coloanelor de cifre
referitoare la aspectul etnic. Aceasta
tendinta e īntarita de faptul ca paturi cu dubla ascendenta identitara,
anterior cu o pondere īnsemnata (ca, bunaoara, evreii), lipsesc azi chiar si fizic de pe paleta transilvaneana. Aceasta
pierdere e īn primul rīnd a maghiarilor, ca nefiind atenuata, ci mai curīnd
sporita de aparitia de noi persoane cu dubla ascendenta identitara.
Tocmai de aceea, dupa rezultatele preliminare, dezamagitoare, am asteptat cu
un interes sporit cifrele privind limba materna, caci
am sperat ca acestea vor fi substantial superioare si ca astfel
interferentele interetnice constatate vor schita īntr-o perspectiva larga
sfera persoanelor de alta limba materna sau de alta nationalitate, cu ascendenta
identitara maghiar- transilvaneana. Datele publicate īntre timp nu modifica
īnsa īn mod deosebit situatia generala sugerata de
cifrele preliminare. Principalele date privind aderentele interetnice ale
populatiei maghiare din Transilvania sīnt rezumate īn tabelul nr. 10,
comparativ cu recensamintele anterioare. Tabelul 10.
Tabelul, se poate spune, e
linistitor, caci, la prima vedere, ofera imaginea
unei nationalitati "structurate" īn decursul timpului, care e īn
cea mai mare parte omogena, declarīndu-se maghiara īn toate īmprejurarile. stim īnsa ca īn ce priveste stratificarea, definirea
politica, conditiile de viata, aria de raspīndire geografica nu e nici pe
departe atīt de monolitica, dimpotriva, e vorba de o comunitate nationala
vulnerabila īn multe puncte. Cunoscīnd acest lucru, cifrele
modeste ale interferentelor interetnice sīnt mai curīnd nelinistitoare,
oferindu-ne imaginea unei erodari nationale dificil de urmarit
procesual, cel mult previzibile prin aceste fragmentari prezentate la fiecare
recensamīnt. Cel mai verosimil īnsa este ca si de
data aceasta, ca de altfel mereu, putem ajunge la concluzii uneori
linistitoare, iar alteori nelinistitoare doar angajīndu-ne pe liniile (de
forta) ale structurilor caracteristice - la nivel social si spatial - ale
populatiei maghiare din Transilvania. Oare īncetul cu īncetul se va
putea spune si despre maghiarii din Transilvania ca sīnt o nationalitate
"care disimuleaza"? Ori poate trebuie sa ne
revizuim parerile pe care le-am considerat cīt se poate de fundamentate si de
care agatīndu-ne n-am facut la urma urmei decīt sa amīnam pīna acum
confruntarea cu adevarata realitate? Oricum ar fi, speram ca aprofundarea
cifrelor continute īn volumele de date ale noului recensamīnt ne va ajuta sa apreciem situatia de fapt īntr-o conceptie mai
realista, libera de vechi automatisme. Note [1] Įrpįd E. Varga, Népszįmlįlįsok a jelenkori Erdély területén,
[2] Kįroly R. Nyįrįdy, Erdély népességének etnikai és vallįsi
tagozódįsa a magyar įllamalapķtįstól a dualizmus korįig, in KSH
Népességtudomįnyi Kutató Intézetének történeti demogrįfiai füzetei nr. 3,
[3] Kįroly R. Nyįrįdy, Az 1977. évi
romįniai népszįmlįlįs eredményeinek kiértékelése, különös tekintettel a
nemzetiségi és anyanyelvi viszonyokra. Manuscris elaborat pentru
Institutul de Externe, [4] Andrįs Klinger, Erdély népessége anyanyelvi összetételének alakulįsa, in Statisztikai Szemle nr.10/1991, pp.813-835. [5] Lįszló Sebõk, A romįniai magyarok szįma a népszįmlįlįsok és egyéb statisztikįk szerint, in Szįzadok nr.3-4/1992, pp.382-401. [6] Zoltįn Dįvid, Szlovįkia és Romįnia vallįsi megoszlįsa az 1991. és 1992. évi népszįmlįlįs szerint, in Hitel nr. 2/1993, pp.88-93. Körbetekintés. A szomszédos orszįgokban élõ magyarok 1992-ben. III. Romįnia, in Magyar Szemle, nr. 6/1993, pp. 651-660. [7] Nr. 7/1992 din Statisztikai Szemle publica o instructiva culegere de texte si un īndreptar bibliografic al literaturii statistice privitoare la nationalitatile din Ungaria, legat de studiul lui Róbert Horvįth intitulat A nemzetiségi és a nemzeti kisebbségi statisztikai módszertana. [8] Viktor Karįdy, Egyenlõtlen elmagyarosodįs, avagy hogyan vįlt Magyarorszįg magyar nyelvū orszįggį?, in Szįzadvég nr.2/1990, p.11. [9] F. Burgdörfer, Recensamāntul general
al Romāniei din 1941. Dare de seama, in Analele Institutului Statistic
al Romāniei, vol. I, Bucuresti, 1942, p.327. Sabin Manuila, Die
volkspolitischen Folgen der Teilung Siebenbürgens, Bukarest, 1941,
pp.45-46. [10] Sabin Manuila, op. cit., p.15. [11]
Zoltįn Dįvid, A magyar nemzetiségi statisztika mśltja és jelene, in Valósįg
nr.8/1980, p.90. [12] A Magyar szent korona
orszįgainak 1910. évi népszįmlįlįsa. 6. r.
Végeredmények összefoglalįsa, Magyar Statisztikai Közlemények, serie noua, vol. 64, Budapesta, 1920, p.27. [13] Pentru o abordare mai detaliata - care
analizeaza si statistica privitoatre la locul
nasterii din cadrul recensamīntului din anul 1992 - a proceselor de migratie,
urbanizare si etnice, vezi Įrpįd E. Varga, Vįrosodįs, vįndorlįs,
nemzetiség. Adatok és szempontok az erdélyi vįrosi térségek
etnikai arculatvįltįsįnak vizsgįlatįhoz, in Erdélyi
Szemle nr. 5/6/1994. [14] József Lįszló, Idõzķtett bombįk.
Gondolatok népesedésünk jövõjérõl (2), in A
Hét nr. 39, p.9. [15]
Vasile Ghetau, Mai mult decīt o simpla numarare, in Azi, 7
iulie 1992. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||