Curtea
Constituţională
Decizie nr. 112
din 19 aprilie
2001
asupra sesizării de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43
alin. (3), art. 51, art. 68 alin. (2), art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106
alin. (8), art. 110 şi art. 145-148 din Legea administraţiei publice
locale
Publicat în Monitorul Oficial al
României nr. 280 din 30 mai 2001
Curtea
Constituţională a fost sesizată în vederea declanşării
controlului de constituţionalitate, prevăzut la art. 144 lit. a) din Constituţie,
asupra Legii administraţiei publice locale*), de către un grup de 71
de deputaţi, şi anume: Ludovic Abiţei, Ştefan
Păşcuţ, George Dumitru Moisescu, Constanţa Popa, Mihaela
Ionescu, Raj Tunaru, Valentin Păduroiu, Emil Crişan, Mitzura Domnica
Arghezi, Iulian Mincu, Paul Magheru, Cristian Valeriu Buzea, Maria Apostolescu,
Zeno Andrei, Costache Mircea, Dănuţ Saulea, Ioan Mihai Năstase, Costel
Marian Ionescu, Ştefan Baban, Codrin Ştefănescu, Lazăr
Dorin Maior, Augustin Lucian Bolcaş, Gheorghe Ariton, Ilie Merce, Florea
Buga, Sever Meşca, Octavian-Mircea Purceld, Anghel Stanciu, Constantin
Bucur, Nicolae Vasilescu, Daniela Buruiană-Aprodu, Leonida Lari-Iorga,
Ilie Neacşu, Nicolae Leonăchescu, Văsălie Moiş, Eugen
Lucian Pleşa, Emil Rus, Doru Dumitru Palade, Florina Ruxandra Jipa, Mircea
Bucur, Radu Ciuceanu, Daniel Ionescu, Angela Bogea, Ludovic Mardari, Gheorghe
Pribeanu, Nicu Cojocaru, Nicoară Creţ, Pavel Cherescu, Nicolae
Enescu, Gheorghe Dinu, Adrian Moisoiu, Grigore Emil Rădulescu, Octavian
Sadici, Ioan Bâldea, Constantin Duţu, Ion Dolănescu, Irina Loghin,
Adrian Mărăcineanu, Zisu Stanciu, Ştefan Lăpădat,
Iancu Holtea, Adrian Căşunean-Vlad, Mitică
Bălăeţ, Gelil Eserghep, Mircea Stoian, Smaranda Ionescu, Ioan
Sonea, Vlad-Gabriel Hogea, Mircea Ifrim, Dumitru Puzdrea şi Dumitru
Dragomir.
____________
*) Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 a fost
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23
aprilie 2001.
Sesizarea a fost transmisă prin Adresa nr. XIV/253 din 19 martie 2001
a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a fost
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 978 din 20
ianuarie 2001, formând obiectul Dosarului nr. 121A/2001.
În sesizare sunt formulate următoarele critici de
neconstituţionalitate cu privire la unele dispoziţii ale Legii
administraţiei publice locale:
1. Prevederile
art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2)
şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 sunt
neconstituţionale, deoarece "prin aceste texte de lege limba
maghiară este ridicată la rangul de limbă oficială, contrar
art. 13 din Constituţie care prevede
că «În România, limba oficială este limba română»".
2. Aceleaşi dispoziţii din Legea
administraţiei publice locale încalcă prevederile art. 72 alin. (1) şi (2) din
Constituţie, deoarece "prin art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin.
(3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi art.
110 din lege se revizuieşte, implicit, art. 13 din Constituţie".
3. Prevederile din Legea
administraţiei publice locale, menţionate mai sus, înlocuiesc
"categoriile de drepturi «ale persoanei» cu «drepturi colective» în sensul
că persoana este înlocuită cu grupul de persoane aparţinând
minorităţilor naţionale, contrar practicii internaţionale
în materie". De asemenea, se susţine că "persoanele
aparţinând minorităţilor naţionale nu pot beneficia de
drepturile conferite prin art. 6
alin. (1) şi art.
16 alin. (1) din
Constituţie, cu excepţia comunităţilor care
depăşesc 20% din totalul locuitorilor unităţii
administrativ-teritoriale".
4. Dispoziţiile art. 68 alin. (2)
din Legea administraţiei publice locale sunt contrare prevederilor art. 6
alin. (2) din aceeaşi lege, precum şi celor ale art. 120 alin. (1) şi (2) din
Constituţie, conform cărora între consiliul local şi primar nu
există raporturi de subordonare.
5. Dispoziţiile din secţiunea
a 2-a a cap. VIII (art. 145-148 din lege), secţiune intitulată
"Comisia judeţeană consultativă", sunt contrare
prevederilor art. 120 şi 121 din Constituţie, deoarece această
comisie "este o structură mixtă, formată din persoane alese
şi persoane numite în funcţii, fără nici o utilitate
şi care nu este prevăzută de Constituţie".
În conformitate cu
dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea de neconstituţionalitate a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele
lor de vedere.
Preşedintele
Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, arată că
sesizarea este neîntemeiată, în esenţă, pentru următoarele
motive:
1. Dispoziţiile art. 17, art. 40
alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106
alin. (8) şi art. 110 din Legea
administraţiei publice locale prevăd "posibilitatea
utilizării limbii materne de către cetăţenii
aparţinând minorităţilor naţionale în raporturile cu
reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale,
în măsura în care îndeplinesc unele condiţii legale.
Recunoaşterea dreptului persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale de a folosi limba maternă
constituie pentru acestea unul dintre principalele mijloace pentru afirmarea
şi păstrarea identităţii, fiind, deopotrivă, un mijloc
de exercitare a libertăţii de exprimare pentru respectivele persoane.
Astfel fiind, folosirea limbilor minorităţilor naţionale în
raporturile cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei
publice locale, cu îndeplinirea anumitor condiţii legale, nu afectează
în nici un fel statutul limbii oficiale a statului, limba română".
Totodată se apreciază că "este greu de conceput că
persoanele aparţinând minorităţilor naţionale îşi pot
exercita dreptul la cultură proprie, la folosirea limbii materne, la
practicarea şi profesarea propriei religii şi, în final, să
îşi poată menţine identitatea naţională, etnică,
lingvistică, culturală şi religioasă, fără
participarea la viaţa publică, sub aspectele sale politice,
social-economice şi culturale". De asemenea, se arată că
prevederile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90
alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 din Legea
administraţiei publice locale sunt conforme cu reglementările
internaţionale în domeniu, şi anume: Carta europeană a limbilor
regionale sau minoritare, Recomandarea 1201 din 1993 a Consiliului Europei
şi Convenţia-cadru pentru protecţia
minorităţilor naţionale.
2. Referitor la susţinerea
autorilor sesizării în sensul că art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43
alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi
art. 110 din Legea administraţiei publice locale încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 72 alin. (1) şi (2), se
arată că această critică este "eronată, deoarece art. 13 din Constituţie nu a fost modificat
în nici un mod, iar limba oficială continuă să fie limba
română şi după intrarea în vigoare a Legii administraţiei
publice locale".
3. Dispoziţiile art. 17, art. 40
alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106
alin. (8) şi ale art. 110 din Legea administraţiei publice locale
sunt în concordanţă cu prevederile art. 6 alin. (1) şi ale art.
16 alin. (1) din Constituţie. Se precizează că "art. 6 alin. (1) din Constituţie nu
face nici o diferenţiere între persoanele ce aparţin diverselor
minorităţi naţionale, garantându-le tuturor, în egală
măsură, dreptul la propria identitate. Noua prevedere legală
vine tocmai în sprijinul exercitării acestui drept constituţional, în
sensul accesului la informaţie în limba maternă şi al utilizării
acesteia în raporturile cu autorităţile administraţiei publice
locale, dacă cetăţenii unei minorităţi naţionale
au o pondere semnificativă faţă de numărul locuitorilor
respectivei unităţi administrativ-teritoriale, conform normelor
internaţionale în materie şi principiului autonomiei locale".
4. Reglementarea cuprinsă în art.
68 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale
este constituţională, deoarece "respectarea principiului
autonomiei în activitatea consiliului local şi, respectiv, a primarului,
trebuie să asigure în acelaşi timp compatibilitatea acţiunilor
acestora, ca expresie a îndeplinirii atribuţiilor legale şi
constituţionale. Tocmai de aceea legiuitorul constituant a
reglementat în art. 120 alin. (2) că funcţionarea consiliilor locale
şi a primăriilor, ca autorităţi administrativ-teritoriale,
se realizează în condiţiile legii". În legătură cu
critica referitoare la necorelarea prevederilor art. 68 alin. (2) din Legea
administraţiei publice locale cu cele cuprinse în art. 6 alin. (2) din
acelaşi act normativ, se apreciază că aceasta nu poate fi
primită, deoarece, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2)
din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii legii, iar nu şi asupra eventualelor
necorelări.
5. În sfârşit, se apreciază de către
preşedintele Camerei Deputaţilor că nu este întemeiată nici
critica ce vizează prevederile secţiunii a 2-a a cap. VIII, deoarece,
deşi este adevărat că art. 120-122 din
Constituţie reglementează anumite instituţii care trebuie
să se regăsească în administraţia publică locală,
în conformitate cu principiile constituţionale înscrise în art. 1 alin. (3)
şi art. 119, "aceasta nu înseamnă că Parlamentul «unica
autoritate legiuitoare a ţării» nu poate înfiinţa prin lege
structuri pe care legiuitorul constituant nu le-a avut în vedere la momentul
respectiv şi pe care nu le interzice în mod expres". Preşedintele
Camerei Deputaţilor mai arată că, de altfel, "potrivit art. 72 alin. (3)
lit. o) din Constituţie, Parlamentul reglementează prin lege
organică «organizarea administraţiei locale [...], precum şi
regimul general privind autonomia locală»".
În ceea ce priveşte utilitatea Comisiei judeţene consultative, se
arată că nu este de competenţa Curţii Constituţionale
să se pronunţe cu privire la acest aspect, deoarece, potrivit art. 2
alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992,
republicată, "în exercitarea controlului, Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de
drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală
supusă controlului".
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că sesizarea
este neîntemeiată, în esenţă, pentru următoarele motive:
1. Critica de
neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile art. 17, art. 40
alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106
alin. (8) şi ale art. 110 (care, în opinia autorilor sesizării,
"ridică limba maghiară la rangul de limbă oficială a
statului român") nu poate fi primită, întrucât principiul înscris în art. 13 din Constituţie cu privire la
limba oficială este întărit chiar de prevederile Legii administraţiei publice locale.
Astfel, art. 17 din lege dispune că: "În unităţile
administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând
minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din
numărul locuitorilor autorităţile administraţiei publice
locale vor asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii
materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi
şi ale convenţiilor internaţionale la care România este
parte". De asemenea, se arată că "art. 43 alin. (3) nu
exclude caracterul oficial al limbii române", în textul respectiv fiind
recunoscut dreptul consilierilor aparţinând unei minorităţi naţionale
de a folosi şi limba maternă. Totodată faptul că, potrivit
art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 106 din lege, ordinea de zi a unei
şedinţe se traduce şi în limba unei minorităţi
naţionale sau că la şedinţe se foloseşte şi o altă
limbă nu înseamnă că nu se respectă prevederile art. 13 din
Constituţie, limba română fiind limba oficială a României.
Pentru aceleaşi motive publicarea hotărârilor consiliului local în
limba maternă a unor minorităţi naţionale (art. 51 din
lege), folosirea ei de către funcţionarii care cunosc această
limbă, formularea de cereri în limba respectivă, conform art. 90
alin. (2) şi (3) din lege, "prevederi ce consfinţesc stări
de fapt deja existente în planul vieţii sociale, nu pot fi considerate
că încalcă dispoziţiile art. 13 din Constituţie". De
asemenea, se precizează că prevederile art. 17, art. 40 alin. (7),
art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8)
şi ale art. 110 din lege sunt conforme cu dispoziţiile art. 11 şi art. 20 alin. (2) din Constituţie. În
sfârşit, Guvernul evocă pe larg, în punctul său de vedere,
şi reglementările internaţionale referitoare la dreptul
minorităţilor naţionale de a folosi limba minoritară,
şi anume: Convenţia-cadru pentru protecţia
minorităţilor naţionale, Carta europeană a limbilor
regionale sau minoritare şi Recomandarea 1201 din 1993 a Consiliului
Europei.
2. Este neîntemeiată şi
critica potrivit căreia prin dispoziţiile art. 17, art. 40 alin. (7),
art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8)
şi ale art. 110 din Legea
administraţiei publice locale, care este o lege organică, s-ar fi
revizuit art. 13 din Legea fundamentală,
deoarece, potrivit art.
148 alin. (1) din
Constituţie, dispoziţiile referitoare la limba oficială nici nu
pot face obiect al revizuirii Constituţiei. De altfel, se susţine în
punctul de vedere al Guvernului, "dispoziţiile articolelor
sus-menţionate din lege sunt întemeiate pe prevederile
constituţionale şi în concordanţă cu acestea, neputându-se
concluziona că normele respective au modificat astfel
Constituţia".
3. În legătură cu critica de
neconstituţionalitate privind încălcarea art. 6 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie,
Guvernul arată că aceasta este eronată, întrucât, în realitate,
aceste dispoziţii constituţionale "recunosc
minorităţilor naţionale drepturile legate de limba maternă
şi, respectiv, consacră egalitatea în drepturi a tuturor
cetăţenilor". Noua prevedere legală vine tocmai în
sprijinul exercitării acestui drept constituţional, în sensul accesului
la informaţie în limba maternă şi al utilizării acesteia în
raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale,
dacă cetăţenii unei minorităţi naţionale au o
pondere semnificativă faţă de numărul locuitorilor respectivei
unităţi administrativ-teritoriale, conform normelor
internaţionale în materie şi principiului autonomiei locale.
4. Referitor la necorelarea
prevederilor art. 68 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale cu
dispoziţiile art. 6 alin. (2) din aceeaşi lege, se precizează
că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională verifică
constituţionalitatea prevederilor legilor sau ordonanţelor numai în
raport cu dispoziţiile constituţionale. Parlamentul,
unica autoritate legiuitoare a ţării, are competenţa şi
responsabilitatea corelării actelor normative.
De asemenea, Guvernul apreciază a fi neîntemeiată şi
susţinerea potrivit căreia prevederile art. 68 alin. (2)
din lege încalcă dispoziţiile art. 120 alin.
(1) şi (2) din Constituţie, cu motivarea că folosirea cuvântului
" însărcinări" în loc de "hotărâri" ar
suscita discuţii privind subordonarea primarului. Se susţine astfel
în punctul de vedere al Guvernului, că, potrivit altor prevederi din lege,
cum sunt cele ale art. 46 alin. (5), "proiectele de hotărâre ale
consiliului local pot fi propuse de către consilieri sau de către
primar", sau, conform art. 68 alin. (1) lit. b), primarul are printre
atribuţii şi pe cea de "aducere la îndeplinire a
hotărârilor consiliului local, iar în cazul în care apreciază o
hotărâre drept ilegală, în termen de 3 zile are obligaţia de a
sesiza prefectul".
5. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 145-148 din lege, în raport cu art. 120
şi 121 din Constituţie, se apreciază că şi aceasta
este neîntemeiată. În concepţia Guvernului, Parlamentul, ca
unică putere legiuitoare a ţării, poate înfiinţa prin lege
structuri pe care legiuitorul constituant nu le-a avut în vedere şi pe
care Constituţia nu le interzice în mod expres. Potrivit punctului de
vedere al Guvernului, comisia judeţeană consultativă este
"un organism care, prin calitatea persoanelor care pot fi invitate la
lucrările sale şi prin atribuţiile sale, are în vedere
problemele generale ale unui judeţ, probleme care interesează şi
alte structuri, în afara administraţiei publice locale existente în
judeţ, dezvoltarea sa economică şi socială pe baza
Programului de guvernare acceptat de Parlament". Prin urmare, se
arată în continuare, "legea înfiinţează un organism cu rol
consultativ, care contribuie la dezbaterea şi elaborarea de soluţii
operative, prin sprijinirea organelor administraţiei publice locale,
prevăzute în art. 120 şi 121 din Constituţie".
În sfârşit, în ceea ce priveşte utilitatea comisiei judeţene
consultative, se precizează că nu intră în competenţa
Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la acest
aspect.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.
CURTEA
CONSTITUŢIONALĂ,
examinând sesizarea de
neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei
Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor,
prevederile Legii administraţiei publice locale, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine
următoarele:
Curtea a fost legal
sesizată şi este competentă, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie,
precum şi ale art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992,
republicată, să soluţioneze obiecţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul sesizării
îl constituie dispoziţiile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3),
art. 51, art. 68 alin. (2), art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8),
art. 110 şi ale art. 145-148 din Legea
administraţiei publice locale, dispoziţii care au următorul
cuprins:
- Art. 17: "În
unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii
aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste
20% din numărul locuitorilor autorităţile administraţiei
publice locale vor asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a
limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei
legi şi ale convenţiilor internaţionale la care România este
parte.";
- Art. 40 alin. (7):
"În comunele sau oraşele în care cetăţenii aparţinând
unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din
numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţă
publică şi în limba maternă a cetăţenilor
aparţinând minorităţii respective.";
- Art. 43 alin. (3):
"Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba
română, limba oficială a statului. În consiliile locale în care
consilierii aparţinând unei minorităţi naţionale
reprezintă cel puţin o treime din numărul total, la
şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba maternă. În
aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba
română. În toate cazurile documentele şedinţelor de consiliu se
întocmesc în limba română.";
- Art. 51: "În unităţile administrativ-teritoriale în care
cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au
o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor hotărârile cu
caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică şi în
limba maternă a cetăţenilor aparţinând
minorităţii respective, iar cele cu caracter individual se
comunică, la cerere, şi în limba maternă.";
- Art. 68 alin. (2): "Primarul îndeplineşte şi alte
atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum
şi însărcinările date de consiliul local.";
- Art. 90 alin. (2) şi (3): "(2) În unităţile
administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei
minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul
locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei
publice locale şi cu aparatul propriu de specialitate, aceştia se pot
adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi
răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă.
(3) În condiţiile prevăzute la alin. (2), în posturile care au
atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi
persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând
minorităţii respective.";
- Art. 106 alin. (8): "În judeţele în care cetăţenii
aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste
20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la
cunoştinţă publică şi în limba maternă a
cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.";
- Art. 110: "Dispoziţiile art. 43, art. 45-54 şi art. 56 se
aplică în mod corespunzător.";
- Art. 145: "(1) În fiecare judeţ şi în municipiul
Bucureşti se organizează o comisie consultativă.
(2) Comisia consultativă este formată din: prefect şi
preşedintele consiliului judeţean; subprefect şi vicepreşedinţii
consiliului judeţean; secretarul general al prefecturii şi secretarul
general al judeţului; primarul municipiului reşedinţă de
judeţ, respectiv primarul general, viceprimarii şi secretarul general
al municipiului Bucureşti; primarii oraşelor şi comunelor din
judeţ, respectiv primarii sectoarelor municipiului Bucureşti;
şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale
celorlalte organe centrale organizate la nivelul judeţului sau al
municipiului Bucureşti; şefii compartimentelor din aparatul propriu
de specialitate al consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General
al Municipiului Bucureşti; conducătorii regiilor autonome de interes
judeţean, ai sucursalelor regiilor autonome de interes naţional
şi ai societăţilor naţionale din judeţul respectiv sau
din municipiul Bucureşti, precum şi conducătorii altor structuri
organizate în judeţ sau în municipiul Bucureşti.
(3) La lucrările Comisiei consultative pot fi invitate şi alte
persoane a căror prezenţă este considerată necesară.";
- Art. 146: "(1) Comisia consultativă se convoacă de prefect
şi de preşedintele consiliului judeţean, respectiv de primarul
general al municipiului Bucureşti, o dată la două luni sau ori
de câte ori este necesar.
(2) Lucrările comisiei consultative sunt conduse prin rotaţie de
prefect şi de preşedintele consiliului judeţean.
(3) Secretariatul comisiei consultative este asigurat de 2 funcţionari
din aparatul propriu al prefectului şi de 2 funcţionari din aparatul
propriu al consiliului judeţean.";
- Art. 147: "(1) Comisia consultativă dezbate şi îşi
însuşeşte prin consens programul anual orientativ de dezvoltare
economică şi socială al judeţului, respectiv al
municipiului Bucureşti, pe baza Programului de guvernare acceptat de
Parlament.
(2) Programul orientativ de dezvoltare economică şi socială
al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, se comunică
serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte
organe centrale, filialelor din judeţ ale regiilor autonome sau ale
societăţilor naţionale, regiilor autonome de interes local
şi societăţilor comerciale şi serviciilor publice de
interes local interesate, precum şi autorităţilor
administraţiei publice locale şi judeţene.
(3) În cadrul reuniunilor comisiei consultative pot fi convenite şi
alte acţiuni ce urmează să fie întreprinse de prefect şi de
serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor
autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate
organizate în judeţ, pe de o parte, şi de consiliul judeţean şi
serviciile publice de sub autoritatea acestuia, pe de altă parte, în
scopul armonizării măsurilor prevăzute în Programul de guvernare
cu activităţile desfăşurate de autorităţile
administraţiei publice locale şi judeţene, în conformitate cu
atribuţiile şi responsabilităţile ce le revin, potrivit
legii.";
- Art. 148: "(1) Pentru dezbaterea şi elaborarea unor
soluţii operative, precum şi pentru informarea reciprocă cu
privire la principalele acţiuni ce urmează să se
desfăşoare pe teritoriul judeţului se constituie în fiecare
judeţ un comitet operativ-consultativ, format din prefect şi
preşedintele consiliului judeţean, subprefect şi
vicepreşedinţii consiliului judeţean, secretarul general al
prefecturii, secretarul general al judeţului şi primarul municipiului
reşedinţă de judeţ.
(2) În municipiul Bucureşti comitetul operativ-consultativ este format
din prefect şi primarul general al Capitalei, subprefecţii şi
viceprimarii municipiului Bucureşti, secretarul general al prefecturii
şi secretarul general al municipiului Bucureşti, precum şi din
primarii sectoarelor municipiului Bucureşti.
(3) Comitetul operativ-consultativ se întruneşte săptămânal,
de regulă luni, iar şedinţele acestuia sunt conduse prin
rotaţie de prefect, preşedintele consiliului judeţean şi, respectiv,
de primarul general al municipiului Bucureşti.
(4) În cadrul comitetului operativ-consultativ se poate stabili
iniţierea, de comun acord, a unor proiecte de hotărâre a Guvernului
sau, potrivit competenţelor decizionale specifice fiecărei
instituţii şi autorităţi, emiterea de ordine ale
prefectului, dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean
ori iniţierea de hotărâri ale consiliului judeţean, care să
concretizeze măsurile stabilite de comun acord."
Din analiza conţinutului sesizării rezultă că autorii
acesteia formulează trei categorii de critici de
neconstituţionalitate, grupate după cum urmează:
1. Cu privire la prevederile art. 17, art. 40 alin. (7),
art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8)
şi ale art. 110 din lege, care reglementează folosirea limbii materne
în raporturile dintre cetăţenii aparţinând unei
minorităţi naţionale şi autorităţile
administraţiei publice locale, în obiecţia de neconstituţionalitate
se invocă încălcarea art. 6 alin. (1), art. 13, art. 16 alin.
(1) şi art. 72 alin. (1) şi (2) din Constituţie,
texte care au următorul cuprins:
- Art. 6 alin. (1): "Statul recunoaşte şi garantează
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la
păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor
etnice, culturale, lingvistice şi religioase.";
- Art. 13: "În România, limba oficială este limba
română.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa
legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii
şi fără discriminări.";
- Art. 72 alin. (1) şi (2): "(1) Parlamentul adoptă legi
constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a
Constituţiei."
2. Referitor la dispoziţiile art. 68 alin. (2) din
lege, care reglementează raporturile dintre primar şi consiliul
local, se susţine că acestea contravin prevederilor art. 120 alin.
(1) şi (2) din Constituţie, care au următorul cuprins: "(1)
Autorităţile administraţiei publice, prin care se
realizează autonomia locală în comune şi oraşe, sunt
consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.
(2) Consiliile locale şi primarii funcţionează, în
condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi
rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe."
3. În sfârşit, în ceea ce priveşte
dispoziţiile legale care reglementează "Comisia
consultativă judeţeană", se invocă încălcarea
prevederilor art. 120 din Constituţie, intitulat "Autorităţi
comunale şi orăşeneşti", precum şi ale art. 121
din Constituţie, intitulat "Consiliul judeţean", texte
constituţionale în conţinutul cărora nu există nici o
reglementare referitoare la comisia consultativă judeţeană.
Analizând conţinutul celor trei categorii de critici de
neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine următoarele:
I.1. În
legătură cu critica formulată de autorii sesizării asupra
dispoziţiilor art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art.
90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 din Legea administraţiei publice locale,
prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 13, Curtea
constată că nici unul dintre textele de lege menţionate nu
declară limba vreunei minorităţi naţionale ca limbă
oficială. Dimpotrivă, în alin. (3) al art. 43, reluându-se
dispoziţia constituţională a art. 13, se prevede că limba
română este limba oficială a statului. Pe de altă parte, din
cuprinsul textelor legale criticate rezultă în mod expres că, atunci
când ponderea populaţiei aparţinând unei minorităţi
naţionale este semnificativă, depăşind 20% din totalul
populaţiei unităţii administrativ-teritoriale, se va asigura
folosirea în raporturile cu autorităţile administraţiei publice,
ca şi în actele ce se aduc la cunoştinţă publică,
şi a limbii materne a cetăţenilor aparţinând
minorităţii respective, fără a se încălca statutul de
limbă oficială al limbii române. De altfel art. 17, art. 40 alin.
(7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2), art. 106 alin. (8) din lege
utilizează fără echivoc formulările "şi în limba
maternă" sau "şi a limbii materne". De asemenea, în
alin. (3) al art. 43, reglementându-se posibilitatea ca, în consiliile locale
în care consilierii aparţinând unei minorităţi naţionale
reprezintă cel puţin o treime din numărul total, la
şedinţele de consiliu să se poată folosi şi limba maternă,
se prevede că în aceste cazuri "se va asigura, prin grija primarului,
traducerea în limba română". De asemenea, tocmai în considerarea
statutului de limbă oficială al limbii române, textul prevede
că, "În toate cazurile, documentele şedinţelor de consiliu
se întocmesc în limba română". Toate aceste precizări au
neîndoielnic semnificaţia afirmării caracterului de limbă
oficială al limbii române.
Art. 17 din Legea administraţiei publice locale precizează
că în unităţile administrativ-teritoriale în care
cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o
pondere de peste 20% din numărul locuitorilor autorităţile
administraţiei publice locale vor asigura folosirea, în raporturile cu
aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile
Constituţiei şi cu cele "ale convenţiilor
internaţionale la care România este parte". Sub acest din urmă
aspect Curtea reţine, spre exemplu, prevederile cuprinse în art. 10 pct. 2
din Convenţia-cadru pentru
protecţia minorităţilor naţionale (ratificată de
România prin Legea nr. 33 din 29 aprilie
1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4
mai 1995), prevederi potrivit cărora "În ariile locuite
tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând
minorităţilor naţionale, dacă aceste persoane solicită
acest lucru şi acolo unde această cerere corespunde unei nevoi reale,
părţile se vor strădui să asigure, în măsura
posibilului, condiţii care să permită folosirea limbii
minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autorităţile
administrative".
Din cele de mai sus rezultă că Legea administraţiei publice
locale nu face decât să dea expresie şi să precizeze
condiţiile de detaliu ale aplicării prevederilor art. 10 pct. 2 din
Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor
naţionale, prevederi care, potrivit art. 11 alin. (2)
şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, se
bucură de aplicabilitate directă.
De altfel dispoziţiile Legii administraţiei publice locale se
înscriu pe linia unei lungi tradiţii democratice în ceea ce priveşte
folosirea limbii materne în raporturile dintre cetăţenii
aparţinând minorităţilor naţionale, cu o anumită
pondere în ansamblul populaţiei, şi autorităţile publice
locale. Astfel Rezoluţia din 18 noiembrie/1 decembrie 1918 a Adunării
Naţionale din Alba Iulia, privind unirea Transilvaniei cu România,
prevedea, printre principiile fundamentale ale alcătuirii noului Stat
Român, "Deplină libertate naţională pentru toate popoarele
conlocuitoare", stabilind totodată că "Fiecare popor se va
instrui, administra şi judeca în limba sa proprie [...]". De
asemenea, în normele instituite prin Jurnalul Consiliului de Miniştri
referitor la drepturile minorităţilor, din 4 august 1938, s-a
prevăzut, între altele, la pct. 13: "Orice membru minoritar din
consiliile comunale se poate exprima, în dezbaterile acestor consilii, în limba
sa maternă". De asemenea, potrivit pct. 14 "Cetăţenii
minoritari, care nu posedă încă limba statului, pot înainta
primăriilor locale cereri şi în limba maternă. În acest caz,
cererile vor fi întotdeauna întovărăşite de o traducere
certificată în limba română". Tot astfel pct. 16 stabilea
că "Funcţionarii din comunele minoritare vor trebui să
cunoască şi limba minoritară respectivă". Ulterior
art. 10 din Legea nr. 86 din 6
februarie 1945 privind Statutul Naţionalităţilor Minoritare
(publicată în Monitorul Oficial nr. 30 din 7 februarie 1945) a
prevăzut că: "Autorităţile comunale şi
judeţene care au competenţă teritorială asupra unui
district administrativ, în care, potrivit ultimului recensământ,
numărul cetăţenilor de limbă maternă comună, alta
decât cea română, este de cel puţin 30% din totalul locuitorilor
acelui district, sunt obligate: a) A accepta orice fel de scripte, din partea
locuitorilor ce formează cota de 30%, în limba lor maternă,
fără a pretinde ca aceştia să prezinte şi o traducere
în limba oficială a Statului; b) A se pronunţa asupra scriptelor
înaintate, în aceeaşi limbă; c) A asculta partea în limba sa
maternă; d) În consiliile comunale şi judeţene ale unor asemenea
districte teritoriale, membrii aleşi sau de drept ai
naţionalităţilor de 30% vor putea lua cuvântul în limba lor
maternă [...]". Art. 12 din aceeaşi lege prevedea, de asemenea,
că "Magistraţii şi funcţionarii instanţelor
şi autorităţilor administrative prevăzute la art. 9 şi
11 vor trebui să cunoască limba naţionalităţilor
respective". Tot astfel art. 17 alin. (2) din lege stabilea că
"Regulamentele, ordonanţele şi comunicatele
autorităţilor locale se vor publica în limba
naţionalităţii care constituie cel puţin 30% din
populaţia judeţului respectiv sau localităţii
respective".
Curtea reţine că fiecare dintre actele menţionate anterior
dispunea că limba oficială a statului este limba română,
aşa cum stabileau, de altfel, atât art. 126 din Constituţia din 1929,
cât şi art. 94 din Constituţia din 1938.
În legătură cu argumentarea autorilor sesizării, în sensul
că prin introducerea posibilităţii folosirii limbii materne de
către cetăţenii aparţinând minorităţilor
naţionale cu o anumită pondere, în raporturile lor cu
autorităţile administraţiei publice locale, s-ar încălca
dispoziţiile art. 13 din Constituţie, Curtea observă că
însăşi Constituţia din 1991 permite cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale ca în relaţiile lor
cu autoritatea judecătorească să folosească limba
maternă, fără să se considere prin aceasta că s-ar
aduce atingere statutului de limbă oficială al limbii române. Astfel art. 127 din
Constituţie, deşi precizează la alin. (1) că
"Procedura judiciară se desfăşoară în limba
română", dispune la alin. (2): "Cetăţenii aparţinând
minorităţilor naţionale, precum şi persoanele care nu
înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua
cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de
a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în
procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit."
I.2. Curtea constată că este neîntemeiată
şi critica de neconstituţionalitate prin care se susţine
încălcarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) şi (2) din
Constituţie, invocându-se că, "prin art. 17, art. 40 alin. (7),
art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8)
şi art. 110 din lege, se revizuieşte, implicit, art. 13 din
Constituţie". Din examinarea conţinutului legii, precum şi
a formulei finale privind adoptarea acesteia de către Camera Deputaţilor
şi Senat rezultă că Legea administraţiei publice locale are
un caracter organic şi că a fost adoptată cu respectarea
prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie. De asemenea,
din analiza conţinutului prevederilor textelor legale criticate nu rezultă
că este încălcat statutul de limbă oficială al limbii
române, ci, dimpotrivă, se constată că Legea
administraţiei publice locale statuează în mod explicit în cuprinsul
său acest statut. În consecinţă, susţinerea că prin
dispoziţiile legale criticate s-ar fi operat, în realitate, o revizuire a
art. 13 din Constituţie, realizată printr-o lege organică, iar
nu printr-o lege constituţională, aşa cum prevăd
dispoziţiile art. 72 alin. (1)
şi (2) din Legea fundamentală, nu corespunde cu conţinutul real
al prevederilor Legii administraţiei publice locale. Curtea observă
că de altfel, conform art. 148 alin. (1) din Legea fundamentală,
dispoziţiile constituţionale privind limba oficială nu pot forma
obiect al revizuirii.
I.3. Autorii sesizării susţin,
de asemenea, că dispoziţiile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43
alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi
ale art. 110 din Legea administraţiei publice locale sunt contrare
prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie,
întrucât "Legea administraţiei publice locale condiţionează
exercitarea acestor drepturi de existenţa «colectivităţii» de
20%, ori de proporţia de 1/3".
Curtea constată
că nici această critică nu este întemeiată. Acordarea
dreptului pentru cetăţenii aparţinând unor minorităţi
naţionale având o anumită pondere în populaţia totală a
unor unităţi administrativ-teritoriale de a folosi şi limba
maternă în raporturile cu autorităţile administraţiei
publice locale nu numai că nu reprezintă o încălcare a dreptului
la identitate prevăzut la art. 6 din Constituţie pentru persoanele
aparţinând minorităţilor naţionale, ci, dimpotrivă,
reprezintă o lărgire a dreptului de exprimare a identităţii
lor lingvistice.
De asemenea, Curtea reţine că referirea din sesizare la acordarea
de "drepturi colective" nu are în vedere conţinutul real al
dispoziţiilor constituţionale invocate şi nici conţinutul
prevederilor legale criticate. Într-adevăr, atât dispoziţiile art. 6
din Constituţie, cât şi textele de lege criticate conferă drepturi
"persoanelor" sau "cetăţenilor", iar nu
"colectivităţilor". Astfel art. 6 din Constituţie
garantează dreptul "persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale" la exprimarea
identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase. De
asemenea, în art. 17, art. 40 alin. (7), art. 51, art. 90 alin. (2) şi
(3), art. 106 alin. (8) şi în art. 110 din Legea
administraţiei publice locale se prevede dreptul de folosire "şi
a limbii materne", în raporturile cu autorităţile
administraţiei publice locale, pentru "cetăţenii
aparţinând minorităţilor naţionale" care au o pondere
de peste 20% din numărul locuitorilor unităţii
administrativ-teritoriale. Tot astfel art. 43 alin. (3) conferă dreptul de
"a folosi şi limba maternă" pentru "consilierii
aparţinând unei minorităţi naţionale", în cazul în
care aceştia reprezintă cel puţin o treime din numărul
total al consilierilor. Faptul că folosirea de către aceşti
cetăţeni şi "a limbii materne", în raporturile cu
administraţia publică locală, este condiţionată de o
pondere substanţială a minorităţii naţionale din care
fac parte, în ansamblul populaţiei din unităţile
administrativ-teritoriale respective, sau - în cazul consilierilor, caz
prevăzut la art. 43 alin. (3) - de a reprezenta cel puţin o treime
din numărul consilierilor nu are semnificaţia acordării unor
drepturi colective. Ponderile stabilite prin textele legii reprezintă doar
criterii pentru acordarea drepturilor de folosire "şi a limbii
materne" în raporturile cu autorităţile administraţiei
publice sau în cadrul lucrărilor consiliilor locale şi ale celor
judeţene. Aceste criterii ţin seama de posibilităţile
practice de a se asigura, în contextul garantării identităţii
lingvistice, folosirea "şi a limbii materne" în relaţiile
cu autorităţile administrative publice locale, avându-se în vedere
şi costurile pe care societatea şi le poate permite. De asemenea, nu
este încălcat nici principiul egalităţii în drepturi, consacrat
de art. 16 din Constituţie, întrucât, astfel cum s-a stabilit
în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, în
acord cu interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului
dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
egalitatea nu semnifică uniformitate, iar o diferenţă de tratament
juridic determinată de un motiv obiectiv şi rezonabil nu constituie o
discriminare.
Sub acest aspect Curtea constată că existenţa unei ponderi
substanţiale a cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale (pondere care a fost stabilită de
legiuitor la peste 20% din numărul locuitorilor) reprezintă o
justificare raţională şi obiectivă pentru folosirea
"şi a limbii materne" în raporturile dintre aceştia şi
autorităţile administraţiei publice locale. Aceeaşi
justificare există şi în ceea ce priveşte folosirea
"şi a limbii materne" în lucrările şedinţelor de
consiliu, în cazul în care consilierii aparţinând unei
minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o treime din
numărul total al consilierilor. De altfel, însăşi
Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor
naţionale, ratificată de România, atunci când se referă, între
altele, la folosirea limbii materne de către persoanele aparţinând
minorităţilor naţionale în raporturile cu autorităţile
administraţiei publice locale, condiţionează această
posibilitate de existenţa unor "arii locuite tradiţional sau în
număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor
naţionale" (art. 10).
II. Nu este întemeiată nici critica de
neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile art. 68 alin.
(2) din Legea administraţiei publice locale contravin
prevederilor art. 120 alin. (1) şi (2) din Constituţie,
întrucât stabilesc obligaţia primarului de a îndeplini
"însărcinările date de către consiliul local". Sub
acest aspect Curtea reţine că, potrivit art. 120 alin. (2) din Constituţie,
"Consiliile locale şi primarii funcţionează, în
condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome
[...]." Rezultă deci că nimic nu împiedică reglementarea
prin lege a unor raporturi funcţionale fireşti între consiliul local,
ca autoritate deliberativă a administraţiei locale, şi primar,
ca autoritate locală executivă, raporturi care, fără a
semnifica subordonarea acestuia din urmă faţă de consiliu, sunt
de natură să permită convergenţa acţiunii
autorităţilor administraţiei publice locale autonome. De altfel,
tocmai în virtutea acestor raporturi funcţionale fireşti, legea
prevede, între atribuţiile primarului, şi pe aceea de a asigura
aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local [art. 68 lit. b)],
precum şi pe aceea de a prezenta informări asupra modului de aducere
la îndeplinire a hotărârilor consiliului local [art. 68 lit. d)],
atribuţii cu privire la care nu s-a invocat neconstituţionalitatea
pentru motivul că ar avea semnificaţia subordonării primarului
faţă de consiliu. Or, este evident că atribuţia
prevăzută la art. 68 alin. (2), în sensul că primarul
îndeplineşte şi însărcinările date de consiliul local,
însărcinări care trebuie să se exprime în formele prevăzute
de lege pentru actele consiliului local, se încadrează în limitele
raporturilor constituţionale dintre consiliul local şi primar, ca
autorităţi administrative autonome. De altfel art. 6 alin. (2) din
lege stabileşte principiul că între consiliul local şi primar nu
există raporturi de subordonare, iar pe de altă parte, conform art.
68 lit. b) teza finală, se dă posibilitatea primarului de a sesiza
prefectul în cazul în care apreciază că o hotărâre a consiliului
local este nelegală. Numai interpretarea sistematică a tuturor
acestor dispoziţii dă expresie raporturilor reale pe care legea le
stabileşte între consiliul local şi primar.
În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor
art. 68 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale autorii
sesizării invocă şi necorelarea acestor dispoziţii cu cele
ale art. 6 alin. (2) din acelaşi act normativ, text care prevede expres
că "[...] între consiliul local şi primar [...], nu există
raporturi de subordonare". Cu privire la acest aspect este de reţinut
că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr.
47/1992, republicată, controlul de constituţionalitate
are ca finalitate asigurarea compatibilităţii legilor cu
Constituţia, iar nu asigurarea coordonării diferitelor
dispoziţii ale aceleiaşi legi, problemă care intră în
competenţa exclusivă a autorităţii legiuitoare.
III. O ultimă critică de neconstituţionalitate
a Legii administraţiei publice locale are ca obiect dispoziţiile
cuprinse în art. 145-148, care reglementează componenţa,
funcţionarea şi rolul comisiei judeţene consultative, pe care
autorii sesizării o apreciază ca fiind o structură
"fără nici o utilitate şi care nu este prevăzută
de Constituţie", deci "contrară art. 120 şi art. 121
din Constituţie".
Examinând această
critică de neconstituţionalitate, Curtea reţine că
prevederile art. 120 şi 121 din Constituţie se
referă exclusiv la consiliile locale şi primari, respectiv la
consiliul judeţean. De asemenea, Curtea constată că
reglementarea prin Legea administraţiei publice locale a unui organism
consultativ, care nu este prevăzut de Constituţie, nu contravine dispoziţiilor
constituţionale. Raportul de conformitate dintre lege şi
Constituţie nu exclude ca, în măsura în care nu se încalcă o
dispoziţie constituţională, legea să poată reglementa
şi structuri de natură să asigure buna funcţionare a
autorităţilor administraţiei publice locale reglementate prin
Constituţie.
De altfel, Curtea
reţine că această comisie nu constituie o nouă autoritate a
administraţiei publice locale, ci este un organism consultativ,
structură care funcţionează pe lângă autorităţile
administraţiei publice locale prevăzute de Constituţie, având
rolul să asigure armonizarea acţiunii autorităţilor care
exercită autonomia locală cu aceea a reprezentanţilor
autorităţilor publice centrale. Structuri asemănătoare au
mai existat în România în perioada dintre cele două războaie
mondiale, sub denumirea de "consiliu de prefectură" ("Legea
pentru unificarea administrativă" din 1925), precum şi sub
denumirea de "comisie administrativă a judeţului"
("Legea pentru organizarea administraţiunii locale" din 1929).
În ceea ce
priveşte aprecierea utilităţii comisiei judeţene
consultative Curtea constată că aceasta nu reprezintă o
problemă de control al constituţionalităţii legii, ci una
de oportunitate, aspect ce nu intră sub incidenţa contenciosului
constituţional.
Având în vedere
considerentele expuse, dispoziţiile art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi cele ale art. 13
alin. (1) lit. A.a) şi ale art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată,
C U R T E A
În numele legii
D E C I D E:
Constată că
prevederile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 68
alin. (2), art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8), art. 110 şi
art. 145-148 din Legea administraţiei publice locale
sunt constituţionale.
Decizia se
comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Definitivă şi
obligatorie.
Deliberarea a avut loc
la data de 19 aprilie 2001 şi la ea au participat: Lucian Mihai,
preşedinte, Costică Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan
Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stângu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru
Vonica, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu