Articolul 9
Cetăţenii români aparţinând minorităţilor etnice, religioase sau de limbă se vor bucura de acelaşi tratament şi de acelaşi garanţii de drept şi de fapt ca şi ceilalţi cetăţeni români. Ei vor avea în special dreptul de a-şi crea, conduce şi controla propriile cheltuieli ale instituţiilor de binefacere, religioase sau sociale, ale şcolilor şi altor aşezăminte de educaţie, cu dreptul de a folosi în cadrul lor, în mod liber, propria lor limbă şi de a-şi exercita liber religia.

Articolul 10
În materie de învăţămînt public, Guvernul român va acorda în oraşele şi districtele în care locuieşte o proporţie considerabilă de cetăţeni români de altă limbă decît cea română, înlesniri adecvate pentru a asigura ca în şcolile primareinstrucţia să fie oferită în propria lor limbă copiilor acestor cetăţeni români. Această stipulare nu va împiedica Guvernul român de a face obligatorie învăţarea limbii române în sus-numitele şcoli.

Articolul 11
România consimte să acorde sub controlul Statului român, comunităţilor de secui şi saşi, în Transilvania, autonomie locală în ceea ce priveşte chestiunile religioase şi şcolare.

Articolul 12
România consimte ca, în măsura în care stipulările din articolele precedente afectează unele persoane aparţinînd unor minorităţi de rasă, religie sau limbă, ca aceste stipulări să constituie obligaţii de interes internaţional şi vor fi puse sub garanşia Societăţii Naţiunilor. Ele nu vor putea fi modificate fără asentimentul majorităţii Consiliului Societăţii Naţiunilor. [...]